GASTRONOMIE ȘI ARTĂ! Soții care fac cărți poștale cu delicii moldovenești
Sarmalele, mămăliga și zeama au devenit o sursă de inspirație pentru o tânără familie din Capitală. Soții Crani confecționează deja de câţiva ani cărți poștale cu imagini şi reţete ale bucatelor tradiționale moldovenești. Tinerii spun că vederile sunt cumpărate de turiști din întreaga lume.
Stepan și Ana lucrează cu dedicaţie la cărțile poștale. Mai nou, au început să creeze ilustrate cu vinuri moldoveneşti.
"Am avut dubii, am colectat listele mult timp. Ştim ce tipuri de vin există, dar e nevoie de cele pe care le putem arăta, despre care putem povesti. E pentru turiştii care vizitează Moldova, care au intrat într-un restaurant şi au gustat vin bun." "
Timp de aproape trei ani soții Crani au făcut deja mii de cărţi poştale.
"Unele puteam să le gătesc, altele am învăţat să le fac datorită cărţilor poştale. Este ceva util nu doar pentru alţii, dar chiar pentru noi. Nu doar ai dat la căutare pe internet şi ai găsit reţeta sau ai întrebat pe cineva. Este ca în cazul poveştilor populare, trebuie să le colectezi", a spus pictorul Setpan Crani.
Cei doi soţi vor ca prin ceea ce fac să promoveze Moldova în diferite colţuri ale lumii.
"Ne iubim ţara, aici trăim, o iubim. Vrem să arătăm şi altora că avem ceva bun aici, avem cu ce să ne mândrim. Chiar dacă este vorba despre mâncare, dar o putem arăta lumii, străinilor care vin în ţara noastră, ca să se gândescă puţin mai bine despre Moldova", a menționat soția Ana.