Rusia deranjată de partenerii occidentali ai Republicii Moldova
“După ce s-au activat partenerii noştri occidentali în ceea ce priveşte căutarea unei soluţii în reglementarea conflictului din Transnistria, Rusia este foarte mult derajată de acest lucru.” Declarația aparține analistului politic Anatol Țăranu și a fost lansată în cadrul unui interviu pentru radio Europa Liberă.
Analistul susține că Rusia trebuie să aleagă între „răul mare” şi „răul mic”. În opinia sa, Rusia este pusă în condiţia când interesul ei major în Europa depinde, acum, de ceea ce se întâmplă în Transnistria. “Sponsorizarea incontinuă de către Rusia a regimului secesionist din Transnistria începe să se prefacă într-o „meteahnă”, într-o foarte mare problemă pentru ruși. Şi desigur că Federația Rusă este cointeresată să găsească o soluţie în Transnistria”, menționează Țăranu.
Totuși, Anatol Țăranu este convins că reglementarea politică în Transnistria depinde în mare măsură de implicarea actorilor internaţionali, iar în măsură hotărâtoare de Rusia. “Federaţia Rusă continuă să rămână factorul principal în ceea ce priveşte reglementarea politică în Transnistria şi nu întotdeauna acest factor are o influenţă pozitivă în acest sens. Însă, Moldova nu dispune de resurse interne suficiente pentru a obţine un progres semnificativ pe direcţia reglementării politice în Transnistria”, a explicat expertul.
De asemenea, analistul politic a subliniat că, atîta timp cît nu este reglementat conflictul transnistrean, relaţia moldo-rusă va fi una foarte specială, iar relaţiile interstatale nu se vor putea dezvolta într-o manieră normală, cum ar fi o relaţie cu un oricare alt stat.