Lupu, susţinut la prezidenţiale de Internaţionala Socialistă: E cunoscută poziţa sa privind integrarea în UE
Internaționala Socialistă, reprezentată de cele mai importante partide de centru-stânga din lume, susţine candidatura lui Marian Lupu la prezidenţiale. Secretarul general al organizaţiei, Luis Ayala, a transmis un mesaj de felicitare candidatului PDM cu ocazia înregistrării acestuia în cursa pentru şefia statului.
În mesajul său, oficialul menţionează calităţile de lider ale lui Marian Lupu, care este şi vicepreşedinte al acestei organizaţii. Acesta menţionează că preşedintele PDM este cunoscut pentru poziția sa solidă în promovarea obiectivului de integrare a Republicii Moldova în marea familie europeană şi i-a urat succes lui Lupu în realizarea lucrurilor bune pentru popor.
Liderul PDM a fost felicitat pentru înscrierea în cursă şi de social-democraţii din Parlamentul European.
- Prima destinaţie a "Caravanei europene" - raionul Orhei. Cu cine s-a întâlnit Marian Lupu
- APELUL lui Marian Lupu adresat candidaţilor la şefia statului: Să promovăm o campanie corectă, dominată de fair-play
- Marian Lupu este susţinut la alegerile prezidenţiale de liderul socialiştilor democraţi din Parlamentul UE