Serviciul Vamal: EUBAM a venit cu recomandări, nu cu critici
Serviciul Vamal susţine că presupusele critici pe care i le-ar fi adus Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM) ieri, 29 martie, în cadrul unui club de presă, sunt doar o interpretare inexactă din partea presei. “Interpretarea legată de aşa-zisele critici reprezintă doar o scoatere din context a unor recomandări pe care partenerii noştri le-au făcut în legătură cu activitatea noastră”, se menţionează într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal.
„Cu Misiunea EUBAM avem o colaborare foarte bună, care a dus la obţinerea unor progrese remarcabile prin introducerea în activitatea noastră a bunelor practici europene. De altfel, colegii noştri de la EUBAM au revenit cu precizări, în care au accentuat faptul că nu au criticat Serviciul Vamal, ci au făcut unele sugestii”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit notei, Serviciul Vamal al Republicii Moldova este deplin conştient de necesitatea de a se reforma şi de a-şi adapta activitatea la practicile europene în domeniu, iar sprijinul pe care îl oferă EUBAM în acest sens, dar şi alţi parteneri de dezvoltare, este esenţial. Din acest motiv, instituţia aşteaptă cu interes în continuare sugestii şi recomandări constructive din partea misiunii, care să ducă la accelerarea procesului de modernizarea a instituţiei noastre.
Menţionăm că începând cu luna februarie 2011, Serviciul Vamal beneficiază de sprijinul unui consilier european din cadrul Misiunii Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice (EUHLPAM) pentru Republica Moldova, Dorel Fronea. Expertiza acestuia vine să contribuie la întărirea capacităţii administrative a Serviciului Vamal şi optimizarea activităţii de management al riscurilor, în conformitate cu bunele practici din Uniunea Europeană.