MESAJUL diasporei adresat lui Andrei Năstase: Nu aveţi ce căuta la Paris, ne-aţi furat şi ultima speranţă
"Domnule Năstase, nu aveţi ce căuta la Paris. Ne-aţi furat şi ultima speranţă". Acesta este mesajul reprezentanţilor diasporei moldoveneşti din Franţa, adresat liderului Partidului "DA", Andrei Năstase, finanţat de mafioţii Ţopa. Un filmuleţ cu adresarea a fost plasat pe reţelele de socializare.
"Vă consider, o personalitate de doi bani. Fără demnitate si făra de adevăr. Vreţi doar să ajungeţi la putere. Şi vă doare în cot de bunăstarea cetăţenilor din Republica Moldova. Îi folosiţi pe sărmanii oameni. Nu aveţi niciun pic de ruşine, nu aveţi niciun pic de demnitate şi nu aveţi niciun pic de adevăr", a declarat Alexandru Leviţchi, moldovean stabilit la Paris, într-un video postat pe Facebook.
Indignat că liderul Partidului "DA" al interlopilor Ţopa planifică în data de 18 septembrie o întâlnire cu diaspora moldovenească din Franţa, unul dintre conaţionalii noştri de acolo i-a adresat acest mesaj lui Andrei Năstase. Alexandru Leviţchi susţine că Năstase este un manipulator, care-i foloseşte pe cetăţeni pentru a ajunge la putere şi pentru a-şi atinge scopurile meschine.
"Andrei Năstase a venit să ne prostească, cum îi prosteşte şi pe ăştia de acasă şi să ne manipuleze, cum îi manipulează şi pe ăştia de acasă. A venit să ne fure şi ultima speranţă pe care o mai puteam avea", a conchis Alexandru Leviţchi.
Nu este pentru prima dată, când Andrei Năstase este huiduit de conaţionalii noştri din străinătate. Luna trecută, liderului Partidului "DA" al mafioţilor Ţopa s-a dus la Moscova să ceară susţinerea moldovenilor aflaţi în Rusia pentru candidatura sa la alegerile prezidenţiale, dar a fost luat pe sus de către aceştia.
Într-un final, liderul partidului "Demnitate şi Adevăr" a fost nevoit să părăsească cu capul plecat întrevederea cu membrii diasporei. Atunci, presa mai scria că vizita lui Năstase în Rusia a fost organizată de liderul formaţiunii "Partidul Nostru", Renato Usatâi, pentru a media întâlnirea lui Năstase cu hoțul în lege Bulgaru.