Doi tineri, reţinuţi pentru furturi din locuinţe. Când şi cum acţionau infractorii (VIDEO)
Doi tineri cu vârstele de 16 ani şi respectiv 18 ani, originari din Comrat şi Basarabeasca, au fost reţinuţi de oamenii legii, fiind bănuiţi că ar fi săvârşit cel puţin şapte furturi din apartamente şi case la sol pe teritoriul sectorului Botanica.
Potrivit Poliţiei, aceştia pătrundeau în locuinţe prin forţarea geamului, atunci când proprietarii nu erau acasă. De obicei indivizii furau bani şi tehnică audio-video pe care o ascundea într-o pădure de la periferia Capitalei.
Deocamdată, poliţiştii au depistat şi ridicat un televizor, telefoane mobile, un laptop şi alte accesorii furate, celelalte bunuri fiind deja vândute.
Minorul este cercetat penal în stare de libertate, iar al doilea a fost reţinut pe un termen de 72. Ambii sunt cercetaţi penal şi riscă până la 10 ani de închisoare.