Preţul succesului. Lady Gaga ia medicamente pentru depresie și anxietate
Lady Gaga a mărturisit pentru The Mirror că a fost traumatizată de succesul răsunător pe care nu-l presimţea şi că ia în continuare medicamente împotriva depresiei şi anxietăţii, scrie csid.ro.
Lady Gaga a făcut confesiuni despre imensele presiuni cărora a trebuit să le facă faţă atunci când a început, subit, să aibă succes în carieră. Cântăreaţa a destăinuit că s-a simţit "traumatizată de faimă".
Deşi foarte prolifică în continuare, căci a lansat recent piesa "Perfect Illusion", vedeta spune că încă nu este pe deplin liniştită la 30 de ani şi că trebuie să aibă mai multă grijă de sănătatea ei.
Lady Gaga a declarat pentru The Mirror că a trecut printr-o perioadă de depresie care a lăsat-o "epuizată, fără vlagă", după lansarea albumului din 2013.
"Am avut nevoie de o perioadă în care să mă stabilizez", a spus Lady Gaga.
"De când am început să am succesul ăsta răsunător, practic sunt intervale de timp pe care nu mi le amintesc. E ca o traumă. A trebuit să mă recalibrez. Iau medicamente. Nu spun că mă simt bine datorită medicamentelor, nu i-aş încuraja pe tineri să ia antidepresive şi anxiolitice. Însă eu a trebuit să mă lupt cu depresia şi anxietatea şi cred că multe persoane trec prin astfel de momente", a adăugat Lady Gaga.
"Nici la 30 de ani nu sunt tocmai o persoană calmă. Mă calmez pentru o perioadă, apoi o iau iarăşi de la capăt, sunt agitată. Dar e minunată vârsta de 30 de ani pentru că simt că sunt un om mult mai înţelept şi abia acum mi-am înţeles pe deplin experienţele de la 20 de ani", a menționat interpreta.
Cântăreaţa Lady Gaga, câştigătoare a şase premii Grammy, a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi al provocărilor - în special vestimentare. Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru spectacolele ei adeseori controversate.
La gala MTV VMA 2010, artista americană a purtat o rochie croită din bucăţi de carne crudă, în semn de protest faţă de politica "don't-ask-don't-tell" ("nu întreba, nu spune") din armata americană.
Această lege, care impunea militarilor să îşi ascundă homosexualitatea, a fost abrogată în 2011. Lady Gaga a câştigat de-a lungul anilor şase premii Grammy. Artista a câştigat recent şi un Glob de Aur pentru rolul din serialul "American Horror Story".
Lady Gaga a fost nominalizată în 2016 şi la Oscaruri, la categoria "Cea mai bună coloană sonoră", cu melodia "Til It Happens To You" din documentarul "The Hunting Ground".