Soția lui George Clooney își riscă viața pentru a se război cu ISIS
Amal Clooney, soția celebrului actor George Clooney, a declarat război în sala de judecată grupării teroriste Statul Islamic. Aceasta, cunoscută pentru că s-a implicat ca avocată în numeroase cazuri privind drepturile omului, va începe un proces împotriva jihadiștilor în numele femeilor răpite și transformate în sclave sexuale, transmite b1.ro.
Amal o reprezintă pe Nadia, o tânăra care a fost răpită când avea doar 19 ani și transformată în sclavă sexuală pentru jihadiști. Tânăra a dezvăluit experiențele cumplite trăite în acea perioadă, când a fost violată și de doi bărbați în acelasi timp până când a leșinat.
Statul Islamic i-a executat șase din cei opt frați și pe mama ei, în urma cu doi ani, când au intrat în orașul ei, din nordul Irakului, perioada în care a avut loc genocidul asupra tinerele de origine yazidi.
"Nu pot să îmi imaginez ceva mai cumplit decât ceea ce le fac oamenii altor oameni. Asta este slujba mea, trebuie să o fac, chiar dacă este vorba de ISIS", a spus aceasta, cu lacrimi în ochi.
De altfel, Amal Clooney a ținut un discurs pe acest subiect și în fața adunării Organizației Națiunilor Unite.
"Aș vrea să spun că sunt mândra să fiu aici, dar nu sunt. Mi-e rușine ca om cum ignorăm strigătul de ajutor al altor oameni", a declarat aceasta în cadrul adunării.
Femeia pe care Amal Clooney o reprezintă a fost răpită și transportată de alte fete din satul său în Mosul unde au fost supuse la torturi și abuzuri sexuale cumplite.
"Normal că am simțit furie când am auzit povestea Nadiei și a altor fete. Este sfâșietor să auzi mărturiile unor fete de 11 sau 12 ani și prin ce au trecut. Și tot nu am făcut nimic pentru ele" a spus soția lui George Clooney.
Externe