Ziua Internațională a Păcii! Evenimentul a fost organizat sub egida Ministerului de Interne (FOTO)
Manifestația consacrată Zilei Internaționale a Păcii a avut loc astăzi.
Evenimentul a fost organizat pentru prima dată sub egida Ministerului Afacerilor Interne. Au participat conducerea MAI, membri ai Guvernului, reprezentantul oficiului ONU în Republica Moldova, președinții asociațiilor de veterani, veterani , copii și cursanți de la Academia de Poliție și cei ai Academiei Militare.
Ziua Internațională a Păcii a început cu o slujba religioasă la Catedrala Mitropolitană, urmată de marșul veteranilor pentru Pace și mitingul solemn.
În cadrul acestei manifestații, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, i-a felicitat pe cei prezenți la sărbătoare.
„Astăzi datorăm mulțumiri veteranilor de război pentru aportul pe care l-au adus pe altarul Păcii. Această zi este o oportunitate pentru noi toți, cetățeni ai Republicii Moldova, împreună cu întreaga lume, să ne gândim la pace, la o societate lipsită de ură şi violenţă. Angajații Ministerului Afacerilor Interne sunt creatorii și susținătorii păcii, liniștii și înțelegerii în societate. Garantarea și menținerea păcii în țară este îndatorirea noastră primordială, pe care tindem mereu să o îndeplinim cu devotament și profesionalism”, a spus ministrul Alexandru Jizdan în discursul său.
Evenimentul a fost continuat printr-un program pregătit de copiii Școlii Primare „A. Popovici”, care au recitat poezii și au cântat cântece despre Pace.
Ziua Internațională a Păcii a fost instituită în anul 1981 și este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie și este dedicată păcii și în special absenței războiului și a violenței.