Serviciul de Informații Externe al Rusiei are un nou preşedinte. CINE ESTE EL
Președintele rus Vladimir Putin l-a numit joi pe președintele Dumei de Stat (camera legislativă inferioară), Serghei Narîșkin, la conducerea Serviciului de Informații Externe (SVR), informează Agerpres.
'Dumneavoastră, la fel ca noi toți, sunteți conștient de situația în care ne aflăm. Înțelegeți în ce măsură reușita acestui serviciu este importantă pentru stabilitatea și dezvoltarea țării noastre', i-a transmis Putin lui Narîșkin, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.
Serghei Narîșkin, în vârstă de 61 de ani, președinte al Dumei de Stat din 2011, este un apropiat al lui Vladimir Putin, cu care a început să colaboreze de la începutul anilor 1990, când cei doi lucrau la primăria din Sankt-Petersburg.
Conform biografiei oficiale, Narîșkin lucrase anterior la ambasada URSS de la Bruxelles, iar presa rusă îl prezintă drept un fost agent al KGB, la fel ca și Putin.
Serghei Narîșkin figurează pe lista persoanelor supuse sancțiunilor de către Uniunea Europeană în urma crizei din Ucraina.
Numirea sa în fruntea SVR intervine la mai puțin de o săptămână după succesul în alegerile legislative al partidului Rusia Unită, pro-Kremlin, cu un scor de peste 50%, în urma căruia va dispune de un număr record de 343 de mandate în Dumă.
Predecesorul lui Narîșkin la conducerea SVR, fostul premier Mihail Fradkov, în funcție din 2007, a fost numit în consiliul de administrație al societății de căi ferate.
- Putin şi Obama au bătut palma! DECIZIA ISTORICĂ luată de cei mai influenţi lideri din lume
- Alţii nu mai sunt. Vladimir Putin, omul anului în Rusia pentru a 16-a oară consecutiv
- NO COMMENT! Sute de ruşi stau la rând în Piaţa Roşie pentru a-şi cumpăra noul iPhone (VIDEO)
- Vladimir Putin a împlinit astăzi 64 de ani. Oficialul sărbătoreşte alături de familie