Sfatul psihologului: E sau nu e bine să asiste soţul la naştere?
Decizia de a fi prezent soţul în momentul naşterii copilului este luată în parte de către fiecare cuplu. În unele cazuri acest lucru este aprobat de către viitorii părinţi, în cazul altor cupluri – soţul nu este prezent la naşterea micuţului, fie din cauza refuzului acestuia de a participa, ori pentru că acest lucru nu este dorit de către mamă. În căutarea unor răspunsuri la întrebarea, dacă totuși e bine sau nu e bine ca soțul să fie prezent în momentul nașterii copilului, s-a apelat la părerile mămicilor și la sfaturile specialiștilor, pentru a vedea care este varianta cea mai relevantă atât pentru confortul mămicii, cât și al tăticului, relatează unica.md.
Pro sau Contra?
„Această hotărâre ține de fiecare cuplu în parte. În cazul meu, cunoscându-mi soţul şi ştiindu-i opinia categorică privind acest lucru, totuşi am insistat să-mi fie alături. Însă, atunci când am văzut o naştere pe viu, mi-am schimbat definitiv opinia”, a mărturisit Ana-Maria, mămică.
„Nici nu pot să vă redau cât de mult m-a ajutat simpla lui prezență în sala de naştere. Faptul că mi-a fost aproape fizic şi moral, m-a făcut să trec cu bine peste această experiență care, pe cât de naturală e, pe atât e de grea”, ne-a afirmat Adela, altă mămică.
Aproximativ 90% dintre soți asistă la naștere
Ludmila-Lilia Canțîr, moașa principală de la Maternitatea nr. 2 din Chișinău, cu o experiență de 28 de ani în spate, susține următoarea idee:
„Chiar dacă a făcut cunoștință din timp cu personalul medical, femeia în timpul nașterii are nevoie de susținere, și anume, de prezența unei persoane apropiate, fie soțul, mama sau sora. Sigur că situațiile diferă de la caz la caz, însă marea majoritate dintre mămici astfel se simt în siguranţă”.
Sfatul psihologului
„Bine sau rău? Aceasta se va decide doar de către partenerii de cuplu. Menționez acest aspect, deoarece fiecare cuplu are o legătură emoțională individuală, modele comportamentale și un grad diferit al relației care îi unește. Recomand inițial să se discute despre acest pas. Ar putea exista o doză de frică sau jenă, ceea ce este absolut firesc și nu ar fi cazul să dea naștere unor disensiuni în cuplu. Este bine să se țină cont de ambele păreri și nevoi, pentru a se asigura că fiecare se simte confortabil cu decizia luată. Dacă tatăl va asista sau nu la naștere, o decide cuplul. Viitorii părinți pot apela la un psiholog pentru a li se explica avantajele pe de o parte și riscurile de cealaltă parte. Însă, dragi mămici și tătici, aceasta este întrebarea la care nici specialiștii nu vă pot da un răspuns concret”, este de părere Dorina Vasilache, psiholog.
Concluzii
Pro:
1. Încurajează și susține moral soția.
2. Dacă a frecventat cursurile de pregătire pentru naștere sau dacă cel puțin s-a informat la capitolul “travaliu” și “naștere”, atunci va fi de folos soției.
3. Astfel, devine participant activ nu numai la conceperea, ci și la nașterea copilului.
Contra:
1. Statisticile arată că, prezența taticilor la nastere duce la tulburări sexuale în cuplu și uneori chiar și la divorț.
2. Mulți tătici se tem să asiste la naștere datorită faptului că se simt neputincioși în fața durerii pe care o suportă partenera.
3. Prezența partenerului le poate jena pe unele femei, motiv pentru care travaliul poate deveni mai lung și mai dureros decât ar fi în mod normal.
- Ce drăguţ! Cel mai scund cuplu din lume s-a logodit
- TRAGEDIE în Capitală! O femeie a murit electrocutată, chiar de ziua ei de naştere
- Născuţi de Ziua Independenţei! Câţi copii au apărut pe lume la un sfert de veac de la obţinerea independenţei
- CRIMĂ ODIOASĂ în Capitală! Şi-a măcelărit părinţii de Ziua Independenţei (VIDEO)
- HOROSCOP! Care sunt cele mai compatibile zodii pentru căsătorie
- DIVORŢUL SECOLULUI la Hollywood! Cel mai iubit cuplu se desparte după 12 ani petrecuţi împreună