Caravana Europeană, la Anenii Noi: Salariile în plic şi evaziunea fiscală, duşmanii dezvoltării economice
Salariile în plic şi evaziunea fiscală sunt cei mai mari duşmani ai dezvoltării economice, iar contracararea acestor flageluri este una dintre priorităţile guvernării. Despre aceste subiecte, dar şi despre crearea noilor locuri de muncă, au vorbit deputaţii Partidului Democrat cu locuitorii raionului Anenii Noi, în cadrul Caravanei Europene.
Agenţii economici din Europa sunt tot mai interesaţi să investească în ţara noastră. În ultimii ani, doar în raionul Anenii noi au fost deschise mai multe afaceri, printre care o fabrică de porcine în satul Roşcani şi o companie producătoare de carne în Cimişeni. Nici producătorii autohtoni nu rămân în urmă. Un exemplu este crescătoria de păsări din Bulboaca, ce asigură locuri de muncă pentru peste 300 de oameni din patru sate.
"Locurile de lucru de lângă casă, totdeauna au fost cele mai bune modalităţi ca să trăiască şi să se dezvolde un sat", a spus o localnică.
"Trebuie să aveţi piaţă de desfacere, trebuie să aveţi unde să vindeţi marfa, trebuie să ridicăm nivelul de trai al cetăţenilor să aibă un ban în buzunar să poată cumpăra producţia dumneavoastră, şi atuncea o să aveţi şi salarii mai decente", a menţionat Valentina Stratan, deputat PDM.
"În momentul în care există o dezvoltare, este un plan şi de dezvoltare a personalului, cadrelor, în dependenţă de necesitate. Noi ne-am dori foarte mult să fie această creştere şi să o simţim şi noi prin asta vom crea şi noi locuri de muncă", a specificat Anatol Maidanschi, directorul fermei de păsări din Bulboaca.
La întâlnirile din Anenii Noi s-a vorbit şi despre problemele care pun frâne dezvoltării. Principalul subiect discutat a fost eliminarea evaziunii fiscale.
"Oamenii trebuie să înţeleagă că nu e de ajuns să ceri de la clasa politică anumite lucruri. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă faptul că atunci când primeşte salariul în plic, nu contribuie cu nimic la dezvoltarea economie. Iar pentru actuala guvernare, contracarea acestui fenomen este o prioritate", a precizat Cornel Dudnic, deputat PDM.
Obiectivul campaniei "Împreună suntem mai puternici", desfășurată de PDM în toate raioanele țării, este promovarea valorilor europene și a opțiunii de integrare în marea comunitate.
Politică