#realIT. Roamingul ar putea dispărea din UE la începutul anului 2017! Anunţul făcut de Comisia Europeană
Comisia Europeană garantează că de la jumătatea anului viitor nu vom mai avea tarife de roaming în interiorul UE. Executivul european revine astfel asupra unei propuneri care viza limitarea perioadei fără roaming la 90 de zile.
Această variantă a fost criticată de europarlamentarii care au militat în mod constant pentru desfiinţarea completă a tarifelor de roaming.
În noua variantă, cele 90 de zile dispar, însă oficialii Comisiei Europene anunţă că operatorii de telefonie se vor putea proteja împotriva abuzurilor, în cazul celor care se abonează mai ieftin în unele ţări, dar trăiesc de fapt în ţări cu servicii mai scumpe.
Pentru aceştia vor putea fi aplicate tarife suplimentare de 4 eurocenţi pentru minutul de convorbire, 1 eurocent pentru un sms şi 85 de eurocenţi pentru un megabit de date.
Cei mai mulţi dintre europeni nu călătoresc însă în interiorul UE decât câteva săptămâni pe an.
Dacă obiceiurile de călătorie ale europenilor se păstrează că şi până acum, atunci furnizorii de servicii vor supravieţui. Ideea de renunţare la taxele de roaming este atât de populară, încât toţi operatorii sunt interesaţi să furnizeze astfel de pachete, a declarat Andrus Ansip, vicepresedintele Comisiei Europene pentru pentru Piaţa Digitală.
Până în luna decembrie, Comisia Europeană va înainta o propunere legislativă care va fi aprobată în ţările membre, astfel încât de la jumătatea lunii iunie 2017 tarifele de roaming să devină istorie.