VESTE BUNĂ! Vom avea acces la medicamente de calitate. Ce măsuri s-au luat
Guvernul a aprobat astăzi o serie de modificări la hotărârea privind modul de compensare a medicamentelor în condiţiile asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Acestea vin să sporească accesul populaţiei la medicamente compensate, precum şi să îmbunătăţească indicatorii de sănătate a populaţiei.
O noutate este acordarea dreptului pentru medicul pediatru de a prescrie medicamente compensate, fapt ce va facilita iniţierea tratamentului şi va exclude necesitatea deplasării repetate la medicul de familie pentru a primi prescrierea compensată a medicamentelor necesare. Totodată, sumele fixe compensate pentru medicamente urmează să fie calculate în baza preţurilor cu amănuntul a preparatelor, prezentate de Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
În acelaşi timp, autorităţile au renunţat la plafonarea volumului pentru prescrierea medicamentelor compensate în contractele încheiate cu instituţiile medicale, iar sumele de referinţă urmează să fie aplicate pentru fiecare unitate administrativ teritorială.
Tot în şedinţa de astăzi, Cabinetul de miniştri a aprobat o serie de modificări legislative pentru eficientizarea managementului în domeniu sănătăţii, în special privind simplificarea procedurii de autorizare și plasare pe piață a medicamentelor, precum și pentru responsabilizarea autorităților de profil.
- Comisarul european pentru politică de vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn vine la Chișinău
- ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ la Guvern din cauza pestei porcine
- Premierul Pavel Filip: Turismul poate deveni o sursă importantă de creștere economică
- Premierul solicită MOBILIZARE MAXIMĂ pentru prevenirea răspândirii PESTEI PORCINE în Moldova
- PPEM nu va susține moțiunea de cenzură înaintată de socialiști împotriva Guvernului
- Pavel Filip: Curtea Constituţională a menţinut mereu acţiunea politică şi legislativă în limitele legii