Spania: Greva din Primera Division a fost anulată
Greva din Primera Division a fost anulată. Meciurile din etapa 30-a a campionatului spaniol vor fi jucate în aces weekend. Decizia a fost luată de Tribunalul din Madrid, în urma audierii reprezentanţilor Ligii Profesioniste de Fotbal şi cluburilor ce se opun grevei.
Meciurile programate în acest weekend în etapa a 30-a din prima ligă din Spania se vor disputa. Decizia a fost luată de o judecătoare din Madrid, după ce liga profesionistă decisese să aibă loc o grevă.
"Nu putem schimba calendarul campionatului", a apreciat judecătoarea Tribunalului din Madrid, care a audiat părţile implicate, reprezentanţii Ligii şi cei ai cluburilor ce se opun grevei.
Pe data de 11 februarie, Liga Profesionistă de Fotbal a decis organizarea unei greve, la 2 şi 3 aprilie, în semn de protest faţă de obligaţia de a se transmite în mod gratuit la televiziune un meci din fiecare etapă a campionatului. Şase grupări din prima ligă, însă, au cerut justiţiei anularea grevei.
O lege adoptată în 1997 spune că un meci pe etapă poate fi transmis la TV gratis, în virtutea interesului general, însă LFP afirmă că meciurile de campionat nu sunt de o importanţă deosebită.