Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. DECLARAȚIA deputaților din majoritatea parlamentară
Un demers cinic, adresat împotriva deblocării economice a țării. Astfel au catalogat deputații din majoritatea parlamentară moțiunea de cenzură examinată astăzi în Legislativ.
VEDEȚI MAI JOS DECLARAȚIA INTEGRALĂ A DEPUTAȚILOR:
"Deputații partidelor și grupurilor politice care formează majoritatea parlamentară consideră că moțiunea de cenzură depusă de PSRM, PCRM, PLDM reprezintă un demers neserios – reieșind din conținutul său, demagogic și cinic – reieșind din calitatea morală a semnatarilor.
Considerăm că acest demers este cinic, pentru că printre semnatarii moțiunii de cenzură se regăsesc deputați care sunt investigați în cazul BEM sau care au fost beneficiari indirecți ai furtului de la această bancă. De asemenea, a critica guvernarea pentru că încearcă să rezolve o problemă generată tocmai de către semnatari ai moțiunii – este o dovadă de demagogie față de populația Republicii Moldova.
Guvernul actual, prin angajarea răspunderii pentru legile adoptate, nu face altceva decât să deblocheze economic țara și să îndeplinească toate angajamentele convenite cu FMI, pentru a porni reformele și a redresa situația din Republica Moldova, pentru a consolida sistemul financiar-bancar, pentru a acoperi găurile produse inclusiv prin implicarea semnatarilor moțiunii.
Le reamintim tuturor de faptele deputaților PLDM, înainte ca acest Guvern să fie nevoit să își asume răspunderea. Acești deputați PLDM reprezintă partidul care s-a dovedit că a permis dezastrul de la BEM, administrând în mod direct BEM din 2009 până în 2014, creând schema care a dus la furtul din banca respectivă. Ei reprezintă partidul care își achita, anume din banii BEM, costurile pentru campaniile electorale, pentru arenda sediului PLDM, pentru plata consultanților politici, pentru plata automobilelor deputaților precum M. Ciobanu și V. Pistrinciuc, pentru plata mass-media de partid și jurnaliștilor de casă. Iar în acea perioadă, deputatul PLDM Chiril Lucinschi, care astăzi este investigat penal pentru modul în care și-a finanțat televiziunile sale din banii BEM, nu se gândea nici el la oamenii care vor acoperi furturile lui și ale șefului său de partid.
De asemenea, reamintim de faptele deputaților PSRM și PCRM, înainte ca Guvernul să fie nevoit să își asume răspunderea.
Acești parlamentari reprezintă partide ai căror reprezentanți, încă din anul 2005, au stat la baza formării primei scheme prin care s-a început delapidarea BEM, partide care au fost finanțate ani de-a rândul din această schemă frauduloasă.
Ei se prefac astăzi că au uitat de faptul că, încă din 2008-2009, au adoptat o decizie analogică cu "Investprivatbank", punând bazale delapidării BEM, iar persoanele vinovate de acea fraudă așa și au rămas nepedepsite.
Astăzi, constatăm că anume cei care au pus bazele distrugerii BEM, respectiv PCRM și PSRM, și-au dat mâna cu PLDM, cei care mai târziu au furat tot ce mai era de furat din această bancă, iar apoi au prăbușit-o.
Legat de conținutul moțiunii de cenzură, apreciem că deputații semnatari, acuzând Guvernul că va pune povara pe umenii populației, mint cu bună știință oamenii.
Deputații semnatari ai moțiunii de cenzură cunosc foarte bine și se așteaptă ca o parte considerabilă din datoria rămasă de recuperat să fie recuperată anume din banii pe care ei i-au furat, din conturile lor.
Totodată, datoria rămasă de recuperat va scădea în același fel, prin recuperarea sumei de circa 650 milioane dolari SUA, bani identificați deja de Kroll în investigația efectuată.
Noi, deputații majorității parlamentare, suntem determinați să susținem toate acele demersuri necesare, pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete în Republica Moldova.
Ne dorim și noi, la fel ca populația Republicii Moldova, ca Justiția să facă lumină în cazul BEM, iar cei care au furat să fie pedepsiți, averile lor să fie confiscate, iar banii recuperați.
Noi ne dorim ca cetățenii să nu aibă de suferit mai mult decât deja au pătimit, din cauza celor care au tratat BEM ca pe o pușculiță pentru partid.
În continuare, ne declarăm sprijinul nostru pentru Guvern și pentru decizia de a-și asuma răspunderea pe pachetul de legi respectiv. Pentru că ne aflăm în fața unei moțiuni de cenzură împotriva unui Guvern responsabil, o moțiune de cenzură prin care cei care au furat încearcă de fapt doar să-și ascundă urmele, noi nu vom participa la această dezbatere falsă.
Așteptăm și noi, la fel ca cetățenii Republicii Moldova, ca cei care au participat la "furtul miliardului" să facă, în loc de show-uri electorale, declarații în fața anchetatorilor, pentru ca apoi să întoarcă banii poporului".
Citește și Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, examinată astăzi la Parlament
- Triunghiul roşu s-a refăcut: Dodon, Usatîi şi Năstase, din nou împreună! Maia Sandu a ales să stea departe de ei
- Invitații emisiunii Fabrika, despre moţiunea de cenzură: Alianţa PSRM-PLDM-PCRM ameninţă coaliţia
- Socialiştii au contestat la CC procedura de examinare a moțiunii de cenzură împotriva Guvernului