Cum a reuşit o femeie să clădească un imperiu pornind de la un blog
Mamă de succes, lider de opinie în e-commerce, designer şi star de televiziune - Vivy Yusof le-a reuşit pe toate. Ea este imaginea Fashion Valet, un site de modă lansat în 2010 alături de prietenul ei, care i-a devenit între timp soţ, scrie businessmagazin.ro.
Vivy Yusof spune că spiritul ei antreprenorial vine încă din timpul şcolii, atunci când scria cărţi şi plătea diverşi artişti să îi realizeze ilustraţiile, ştiind că astfel valoarea volumului se va dubla.
Ideea de a lansa Fashion Valet i-a venit în timp ce conducea dintr-un magazin în altul - cum ar fi dacă ai putea cumpăra orice produs, indiferent de producător, de pe un singur site?
A luat legătura cu mai mulţi designeri, încercând să-i convingă să realizeze produse pentru Fashion Valet, dar aceştia au fost reticenţi. "Erau destul de sceptici la început, pentru că era vorba de un concept relativ nou", povesteşte Yusof. Dar a perseverat şi a reuşit, cu o investiţie de doar 25.000 de dolari, să atragă 10 designeri. Un singur element lipsea: clienţii. Soluţia a venit de pe blogul femeii, care câteva mii de cititori. "Au fost singurii mei clienţi atunci când au început", spune femeia. "Cred că unii dintre ei au cumpărat produse doar pentru a-şi arăta susţinerea."
Astăzi, Fashion Valet numără 500 de branduri şi sute de angajaţi, având birouri în Kuala Lumpur, Singapore şi Jakarta.