"Omul Maraton", acuzat că ar fi TRIŞAT în timp ce traversa teritoriul Statelor Unite. Ce spun experţii
Englezul Robert Young, deținătorul recordului mondial în privința numărului de maratoane alergate pe parcursul unui an, supranumit "Marathon Man", este acuzat că a trișat în timpul tentativei de a stabili un nou record de traversare a Statelor Unite, efectuată în vara acestui an, scrie agerpres.ro.
Obiectivul lui Young a fost să parcurgă distanța de 4.441 km în 46 de zile, cu o medie de 96,5 km pe zi, însă acum este bănuit că nu a procedat în mod corect, chiar dacă a eșuat în tentativa sa, fiind nevoit să se interneze într-un spital din Indianapolis, din cauza unor probleme de sănătate, după 34 de zile de alergare.
Primele dubii în privința performanței americane a lui Young au apărut la jumătatea lunii iunie, după ce un amator de curse de alergare a povestit, pe internet, că l-a așteptat pe Marathon Man la marginea șoselei, însă nu a văzut trecând decât mașina de asistență a acestuia, nu și pe sportiv.
Povestea a făcut multă vâlvă în Marea Britanie, unde Robert Young este o veritabilă celebritate. Alergătorul și-a câștigat renumele de Marathon Man în 2014, când a alergat în total 370 de maratoane.
După ce zvonurile au început să circule, principalul sponsor al lui Robert Young, Skins, a decis să facă propria anchetă, mandatând doi experți independenți să stabilească dacă acesta a trișat sau nu.
Conform raportului celor doi experți, bazat pe mărturii și analize ale datelor GPS, Rober Young ar fi primit un "ajutor neautorizat" în cursul tentativei sale de record. El a parcurs, se pare, unele porțiuni de traseu la bordul mașinii și nu în alergare, așa cum ar fi fost normal.
- Atletul moldovean Liviu Croitoru a triumfat la maratonul din Georgia
- Ziua sportului şi a mişcării, marcată în Sângerei! Localnicii s-au întrecut în cadrul unor competiţii
- Maraton inedit! Zeci de persoane au alergat prin gropi cu noroi şi apă rece ca gheaţa
- Maraton extrem în Mexic! Sute de participanţi au parcurs 100 de kilometri în celebra cursă "Copper Canyon"
- Maraton prin codrii Moldovei de Ziua Independenței. Punctul culminant - Dealul Bălănești
- ÎNGROZITOR! Medaliatul cu argint la maraton riscă să fie ucis la întoarcerea în țară