Motivul pentru care o fetiță nu vroia să intre în casă. Poliţiştii, ÎNGROZIŢI de ce au găsit în locuinţă
O fetiță de 7 ani din oraşul american McKeesport (statul Pennsylvania) i-a spus şoferului care o aducea de la şcoală că nu vrea să intre în casă, deoarece nu şi-a putut trezi părinţii în dimineaţa zilei respective. Poliţiştii au fost îngroziţi de ce au găsit în locuinţa fetei.
Potrivit presei americane, fetița i-a explicat șoferului care o aducea de la școală că a încercat să-și trezească părinții în dimineaţa respectivă, însă fără rezultat.
Bărbatul a alertat autorităţile, iar poliţiştii i-au găsit în locuinţă pe părinţii fetei, care erau decedaţi, cel mai probabil din cauza unei supradoze de droguri, scrie observator.tv.
Şocant este faptul că cei doi tineri, Christopher Dilly (26 de ani) și Jessica Lally (25 de ani), erau morţi de una sau două zile, iar în casă mai erau trei copii ai cuplului: o fetiță de 9 luni şi doi băieți de 3 și 5 ani.
Presa relatează că cei doi consumaseră o cantitate mare de heroină, dovada folosirii de droguri fiind găsită lângă trupurile neînsuflețite ale acestora.
Cei patru copii au fost duși la spital pentru a fi evaluați, fiind preluaţi de serviciile sociale.
Poliția locală a mai informat că acesta era al treilea caz de deces provocat de o supradoză înregistrat într-un interval foarte scurt în acest oraş.
Externe