Tehnologie REVOLUŢIONARĂ! Testele pentru angajare au început să se dea în realitatea virtuală
Dacă un număr semnificativ de angajatori vor adopta testele de angajare în realitatea virtuală, va deveni imposibil să minți pe CV în privința abilităților.
Având în vedere că este destul de dificil pentru un angajator să testeze o serie foarte mare de particularități într-un timp relativ scurt, utilizarea unor kituri de realitate virtuală s-ar putea să faciliteze simularea unor circumstanțe mai complexe. Mai ales când vine vorba de teste mai complexe, care în fabrici sau diverse instituții ar fi imposibil de simulat, echipamentele VR ar putea ajuta la eliminarea oricăror riscuri aferente unor teste în lumea reală.
Deși un concept precum cel detaliat în rândurile de mai sus pare cât se poate futurist, nu este deloc așa. Lloyds Banking Group, din Marea Britanie a început deja să-și testeze posibilii angajați cu headseturi de realitate virtuală. Cei de la Wired au detaliat modul în care instituția bancară utilizează kituri VR pentru a simula circumstanțe complexe în care potențialii angajați trebuie să ia decizii rapid și să execute anumite operații, la fel ca în lumea reală.
Această metodologie are numeroase beneficii, iar costurile sunt mult mai mici decât dacă s-ar realiza aceleași teste în circumstanțe reale. În plus, ca angajator, ești mult mai sigur că o persoană știe cum să reacționeze în cazuri de urgență majoră, fără să dezbați verbal situații ipotetice.
Pentru un grad sporit de autenticitate al experienței, persoanele venite la interviu vor fi plasate într-un mediu virtual la 360 de grade. Senzori de mișcare le vor urmări fiecare gest, iar prin intermediul unor controllere intuitive vor putea interacționa cu obiecte din lumea virtuală. Au fost făcute deja numeroase teste cu acet nou sistem, dar Lloyds îl va folosi în viitoarele teste de angajare începând cu această toamnă. Rămâne să vedem care vor fi următoarele companii ce vor apela la rețete similare.