Moment GLORIOS pentru ştiinţă! Ani de-a rândul savanţii s-au chinuit să le observe
Pentru prima dată, oamenii de ştiinţă au observat procesul de formare al cvasiparticulelor în timp real, un fenomen straniu ce are loc în elementele solide, aceştia luptându-se că realizeze acest lucru ani de-a rândul, scrie descopera.ro.
Cu toate că pentru lumea fizicii nu este un lucru chiar atât de important, este o descoperire care poate schimba modul în care se poate crea electronica ultra-rapidă şi ar putea duce la dezvoltarea procesoarelor cuantice.
Dar ce sunt cvasiparticulele? Cu toate că am fi tentaţi să credem că este o particulă fizică, de fapt este un concept ce descrie fenomene stranii care au loc în cadrul configuraţiilor destul de fanteziste.
Un bun exemplu este cel al unui electron care se mişcă în interiorul unui corp solid. În momentul în care electronul călătoreşte, generează polarizarea în mediul său datorită sarcinii electrice.
"Norii" polarizării urmează electronul prin interiorul materialului solid şi împreună pot crea o cvasiparticulă.
Cvasiparticulele şi modul de formare al acestora au fost studiate din punct de vedere teoretic, dar observarea acestui proces în realitate a fost o provocare pentru fizicieni din cauza duratei de viaţă extrem de scurte a cvasiparticulelor.
Cercetătorii au reuşit, însă, să încetinească acest proces, astfel că în interiorul unei camere vidate au folosit tehnici de captare cu laser pentru a crea un gaz cuantic foarte rece format din atomi de litiu şi dintr-o cantitate mică de potasiu.
Ulterior, au utilizat un câmp magnetic pentru a regla interacţiunile, creându-se astfel un tip de cvasiparticule numit Fermi Polaron, care este alcătuit, practic, din atomi de potasiu încorporaţi într-un nor de litiu.
Formarea acestor cvasiparticule durează 100 de attosecunde, dar, datorită gazului foarte rece, echipa de cercetători a fost capabilă să încetinească acest proces.
Însă, rezultatul final nu a fost doar observarea în sine a acestui proces, ci faptul că deschide calea către crearea unor sisteme de procesare cuantice, care pot asigura apariţia unor electronice foarte rapide în viitor.