Samsung pierde miliarde de dolari din cauza Note 7
Samsung încă nu a resimțit pe deplin efectele scandalului Note 7, cel puțin pe partea financiară, dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe.
Există deja o serie de dezbateri cu privire la tot ce s-a întâmplat în ultima lună cu Samsung și modelul Galaxy Note7. Dacă sud-coreenii au procedat cum trebuie în tot acest fiasco, aceștia vor afla destul de curând, când vor apărea cifrele oficiale cu privire la încasări și profituri, scrie playtech.ro.
Cu toate acestea, Samsung are deja predicții făcute pentru ultimele trei luni de vânzări , doar că acestea au avut nevoie de ajustări în urma problemelor cu Note 7. Cifrele arată că Samsung estimează un profit cu 33% mai mic decât cel anticipat inițial.
Mai exact, Samsung pierde 2,3 miliare de dolari din profitul așteptat când a fost făcută predicția inițială. Acum cinci zile, profiturile erau estimate la 6,9 miliarde de dolari, însă acum compania se așteaptă la un profit de 4,6 miliarde de dolari. Evident, și aceștia sunt o grămadă de bani, dar a pierde o treime din profit într-o săptămână este o problemă destul de mare.
Raportul creat de Samsung este făcut după ce compania a oprit producția și vânzarea de Note 7, iar acesta ”reflectă impactul deciziei asupra încasărilor din al treilea trimestru.” Cifrele oficiale vor fi oferite de companie în viitorul apropiat, atunci când vor fi disponibile și un nou raport va fi creat, relateazădigitaltrends.com.
Dacă asta nu pune deja destule probleme companiei, atunci prețul acțiunilor sigur o va face. Note 7 a cauzat o scădere a acțiunilor cu 8%. Dacă asta nu înseamnă mult, aflați că asta se traduce într-o pierdere de 18 miliarde de dolari.
În total, Galaxy Note 7 va fi costat Samsung cel puțin 20 de miliarde de dolari, dar asta nu include și costurile necesare pentru crearea telefonului, pentru reclama făcută acestuia și pentru rechemarea sa, din cauza bateriilor explozive.