Thailandezii îşi deplâng regele. Mii de oameni s-au adunat la Palatul din Bangkok pentru a-şi lua rămas bun
Thailandezii își deplâng Regele Bhumibol Adulyadej, care a încetat ieri din viață, după o domnie de 70 de ani. Corpul neînsufleţit al suveranului a fost adus la Palatul din Bangkok, unde a fost întâmpinat de mii de oameni.
În semn de doliu, timp de 30 de zile, toate televiziunile din Thailanda își vor difuza programele în alb negru. Presa locală scrie că același lucru îl va face și canalele internaționale CNN și BBC.
După decesul regelui, în Thailanda a fost declarat doliu național pentru o perioadă de un an. Regele Bhumibol Adulyadej s-a stins pe pat de spital, la vârsta de 88 de ani.
În perioada aflării sale la tron, în această țară au fost adoptate 18 constituții și au avut loc 19 lovituri de stat.
În cei 70 de ani de domnie, suveranul a fost un conciliator în situaţii de conflict. Moştenitorul tronului este fiul cel mare al monarhului, în vârstă de 63 de ani.