STUDIU: Femeile obeze dau naștere la copii mai "bătrâni". Cum e posibil
Copiii ale căror mame sunt obeze ar fi mai ''în vârstă'' din punct de vedere biologic decât cei născuți de femei care au o greutate normală, potrivit unui studiu efectuat recent în Belgia și publicat luni în jurnalul ''BMC Medicine'', scrie Agerpres.
Oamenii de știință au analizat informații de la 743 de mame cu vârste între 17 și 44 de ani și de la copiii lor nou-născuți, date obținute din mostre prelevate din cordoanele ombilicale, imediat după naștere.
Cercetătorii au examinat materialul genetic din celulele copiilor, insistând pe lungimea telomerilor. Aceștia sunt poziționați la capetele cromozomilor și au rol de protecție a acestora.
Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, telomerii se scurtează în mod natural, însă acest fenomen nu se petrece într-un ritm egal la toate persoanele.
Cu cât telomerii sunt mai lungi, cu atât celulele sunt capabile de noi diviziuni și, prin urmare, ei sunt considerați un marker al vârstei biologice - mai exact, vârsta celulelor unei persoane, mai degrabă decât cea cronologică.
Oamenii de știință au descoperit că, în comparație cu copiii nou-născuți ai căror mame aveau o greutate normală, bebelușii cu mame obeze aveau telomeri mai scurți.
Practic, cercetătorii au concluzionat că o creștere cu un punct a indicelui de masă corporală (BMI) determină o scurtare a telomerilor la nou-născuți cu circa 50 de perechi de bază (dacă moleculele DNA sunt comparate cu o scară, perechile de bază pot fi considerate treptele acesteia).
Scurtarea cu 50 de perechi de bază este echivalentă cu lungimea unui telomer pe care un adult l-ar pierde în mod obișnuit într-un interval de circa un an, au explicat oamenii de știință.
''Rezultatele noastre se adaugă numărului din ce în ce mai mare de dovezi potrivit cărora un BMI matern mare are impact asupra programării (ADN-n.r.) a fătului, ceea ce ar putea duce la alterarea dezvoltării acestuia și mai târziu la boli'', a declarat co-autorul studiului Tim Nawrot, profesor de epidemiologie a mediului la Universitatea Hasselt University din Belgia.
În cazul adulților, telomerii mai scurți au fost asociați cu afecțiuni specifice vârstei mai înaintate, precum boli de inimă și diabet de tip 2.
Oamenii de știință au adăugat, însă, că pentru acest studiu nu au luat în considerare informații legate de greutatea taților, un factor ce ar putea influența telomerii nou-născuților.
- Cât de mult influenţează vârsta tatălui şi consumul de alcool asupra sănătăţii nou-născutului
- Puţin somn duce la obezitate şi oboseală cronică! Ce trebuie să faci pentru a te trezi odihnit
- ALARMANT! Copiii născuţi prin cezariană sunt mai predispuşi la obezitate
- #LifeStyle: Nașterea prin cezariană poate avea un impact negativ asupra sănătății copilului