Hong Kong, în ALERTĂ de gradul 8 în așteptarea taifunului Haima: Străzile sunt pustii, zborurile anulate
Serviciul de meteorologie din Hong Kong a ridicat, vineri, nivelul de alertă la gradul 8 în așteptarea taifunului Haima care va ajunge în această regiune în cursul zilei de astăzi, notează Agerpres.
Străzile de obicei animate din Hong Kong sunt pustii după ce orașul a luat măsuri în vederea sosirii taifunului Haima, care a ucis cel puțin opt persoane în Filipine.
Zborurile au fost anulate, mașinile nu mai circulă, iar școlile și birourile au fost închise în timp ce furtuna se apropie de Hong Kong prin sud-est.
Tranzacțiile la bursă au fost amânate și este puțin probabil să fie reluate în cursul zilei de vineri. De asemenea, frecvența trenurilor de metrou a fost redusă, iar transportul public în comun de suprafață a fost anulat.
La ora 03:30 GMT, Haima se afla la circa 100 de kilometri de Hong Kong și se așteaptă ca în scurt timp să lovească orașul înainte de a se îndrepta către zona sudică a Chinei continentale.
Cel puțin 23 de cazuri de copaci prăbușiți au fost raportate vineri dimineața, informează Reuters.
Autoritățile au instalat 20 de adăposturi temporare în diverse zone din Hong Kong.
În ciuda avertismentelor serviciului de meteorologie, unii dintre cei șapte milioane de locuitori s-au aventurat pe chei pentru a face poze cu valurile din ce în ce mai mari.
Haima, unul dintre cele mai puternice taifunuri care a lovit Filipinele, a făcut ravagii în Filipine unde a dărâmat case, a smuls acoperișuri și a scos din rădăcini arbori uriași.
Super taifunul a atins uscatul miercuri seara, în provincia nordică Cagayan, cu rafale de vânt aproape la fel de puternice ca cele ale taifunului Haiyan, care a cauzat moartea și dispariția a peste 7.350 de persoane în noiembrie 2013, reducând la ruine localități din centrul arhipelagului.
Acompaniat de vânt suflând în rafale cu o viteză de 315 kilometri/oră, Haima a lovit comunitățile riverane din Pacific.
Odată cu trecerea sa peste lanțuri muntoase, taifunul a slăbit în intensitate în timpul deplasării spre Hong Kong și spre sudul Chinei.