Dacian Cioloş spune cum va influenţa viaţa românilor eliminarea vizelor pentru Canada
Eliminarea vizelor pentru Canada va ajuta şi statul şi românii care vor să meargă acolo pentru studii sau doar să viziteze ţara, spune premierul Dacian Cioloş, potrivit Digi24.ro.
"Ştiţi că am intensificat dialogul cu partea canadiană, l-am reluat în mod mai intens undeva în vara acestui an când am avut acea vizită la Ottawa şi când, după discuţii consistente, am convins partea canadiană că e important ca România să poată să ratifice acordul de liber schimb – acordul comercial dintre Uniunea Europeană şi Canada – că e important să rezolvăm şi această problemă a eliminării vizelor pentru cetăţenii români. Am primit atunci promisiunea domnului prim-ministru (Justin Trudeau, premierul Canadei - n. red.) că vom căuta soluţii. Aşa cum aţi văzut s-a găsit acea soluţie, chiar în ultimele zile am avut contacte intense cu partea canadiană", a spus premierul, aflat într-o vizită la Saraievo.
El a arătat că, deşi va exista un decalaj de câteva luni între momentul intrării în vigoare a acordului Canada - Uniunea Europeană şi cel al eliminării vizelor, este totuşi important că s-a găsit o soluţie la această situaţie.
"S-au găsit aceste soluţii şi mai multe detalii o să vă dăm împreună cu partea canadiană atunci când Guvernul canadian o să anunţe formal acest lucru. Pentru noi a fost important să avem confirmarea că ridicarea vizelor se va petrece în 2017 şi nu în 2018, aşa cum fusese propus iniţial, pentru că şi acordul comercial va intra în vigoare în cursul anul 2017. Chiar dacă va exista un decalaj de câteva luni între momentul intrării în vigoare a acordului şi momentul eliberării vizelor, am înţeles că sunt anumite aspecte tehnice care trebuie rezolvate de partea canadiană, dar mă bucur că în cele din urmă s-a găsit această soluţie şi că în felul acesta cetăţenii români vor putea şi ei beneficia de acest acord, la fel ca orice alt cetăţean european", a adăugat Dacian Cioloş.
Premierul şi ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, se află vineri într-o vizită în Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, unde vor avea discuţii oficiale cu comandanţii misiunilor NATO (KFOR şi NATO Saraievo) şi ai Uniunii Europene (EUFOR) şi se vor întâlni cu militarii români participanţi la misiuni în Balcanii de Vest.
ROMÂNIA - UE
- Ce a declarat Dacian Cioloș despre ELIMINAREA vizelor pentru Canada pentru cetăţenii români
- Dacian Cioloș: Nu o să candidez. Din ce a spus Președintele eu nu am înțeles că mi-a cerut să candidez
- Canada ridică vizele pentru cetăţenii bulgari! Când va intra în vigoare acordul
- REACŢIA guvernului român la propunerea Canadei privind liberalizarea regimului de vize
- Canada și Franța, hotărâte să-și consolideze cooperarea în lupta antiteroristă
- Ucrainenii ar putea călători, în curând, fără vize în ţările Uniunii Europene