Din 2017 cetăţenii ar putea să se bucure de pensii echitabile şi atractive. Declaraţiile ministrului Muncii
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi-au propus ca începând cu anul viitor cetăţenii ţării noastre să se bucure de un sistem de pensii echitabil şi atractiv. Şi asta pentru că nu este corect ca pensia unor categorii de cetăţeni să fie în valoare de 75 la sută din salariul mediu pe economie, iar pentru marea majoritate aceasta să fie de doar 26 la sută. Declaraţiile au fost făcute aseară de către invitaţii emisiunii "Ţara lui Dogaru".
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş, a declarat că are toată susţinerea actualei guvernări în ceea ce priveşte reforma sistemului de pensionare. Iar modificările ce urmează să fie efectuate vin să ajute şi să motiveze cetăţenii ţării noastre să muncească şi să-şi contruiască un viitor acasă.
"Indicatorul cel mai important pentru sistemul de pensii este de fapt ca mărimea pensiei să depindă în primul rând de contribuţiile pe care le-a făcut persoana şi nu de locul unde a activat această persoană. Ne dorim foarte mult ca aceste inechităţi să fie înlăturate şi să avem din dou un sistem echitabil", a declarat ministrul Muncii şi Protecției Sociale.
Invitaţii din platou au mai declarat că cetăţenii trebuie să fie informaţii despre beneficiile reformei din sistemul de pensionare şi să nu accepte salarii în plic.
"Este necesar să facem o campanie de informare foarte largă. Ca toţi cetăţenii să înţeleagă ce vor câştiga de la reforma sistemului de pensii. Reformele care urmează să le promovăm să fie bine argumentate, bine chibzuite şi comunicate şi să fie lente", a spus vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc.
"Este foarte important să fie revăzută formula de pensii. Pentru că formula de pensii cotizează mai mult primii 15 ani de contribuţie şi mai puţin partea a doua a celor 15 ani următori. Vârsta de pensii trebuie să crească odată ce avem şi o creştere a speranţei de viaţă", a precizat Valeriu Sainsus, demograf.
În prezent, un grup de lucru munceşte pentru elaborarea legislaţiei privind reformarea sistemului de pensionare.
ALEGERI 2019