7 mituri despre regimurile de slăbire
Ceea ce contează cel mai mult în orice dietă e să respectăm regulile de aur general valabile în lupta cu kilogramele în plus, nu-i așa? Greșit, pentru că sunt, în majoritate, numai idei preconcepute. Iată care sunt convingerile eronate care riscă să ne aducă în pragul obezității, scrie femeia.ro.
Mitul nr. 1: Mesele mici și dese ne stimulează metabolismul
Teoria: Când consumăm alimente puține, dar în mod constant, ne menținem metabolismul puternic și, drept urmare, ardem mai multe calorii.
Realitatea: Aportul de mâncare are un efect infim asupra metabolismului. Unele alimente – printre care și cele care conțin cofeină, de pildă – pot influența într-adevăr metabolismul, dar numai într-o măsură redusă și pentru o perioadă scurtă de timp, lucru prea puțin folositor în curele de slăbire care se doresc a fi eficiente. Ceea ce influențează ritmul în care corpul nostru arde caloriile în repaus este conformația trupului și dimensiunile lui. Prin urmare, cu cât este mai dezvoltată masa musculară, cu atât este mai mare viteza de ardere a caloriilor.
Mitul nr. 2: Grăsimile ne îngrașă
Teoria: Grăsimea are 9 calorii pe gram, în timp ce carbohidrații și proteinele au numai 4 calorii pe gram, deci trebuie să evităm grăsimile ca să nu ne îngrășăm.
Realitatea: Grăsimile nu sunt dușmanul nostru de temut nici măcar atunci când vrem să scăpăm de colăceii și „aripioarele” inestetice. Cu toate că preparatele pline de grăsimi conțin multe calorii, au în același timp și avantajul de a ne face să ne simțim sătui destul de repede, ceea ce ne determină să consumăm o cantitate mai mică de mâncare. În plus, grăsimea ajută la o mai bună absorbție a unor anumite vitamine și nutrienți, iar în combinație cu legumele, le fac pe acestea mai gustoase, motiv pentru care tindem să creștem consumul lor.
Mitul nr. 3: Carbohidrații ne fac să luăm proporții
Teoria: Când consumăm carbohidrați, corpul îi transformă în zaharuri, pe care îi depozitează apoi sub formă de grăsimi.
Realitatea: Carbohidrații în sine nu sunt cei care ne îngrașă, ci excesul de calorii care provine din carbohidrați, grăsimi sau proteine este cel care ne adaugă kilogramele în plus. Oricum nu trebuie să percepem carbohidrații ca pe ceva nociv, din simplul motiv că ei există și în legume, fructe și cereale integrale, ceea ce constituie o dietă sănătoasă, atât de necesară bunei funcționări a organismului. În concluzie, nu trebuie să mai dăm atâta vina pe paste pentru surplusul nostru de greutate, ci trebuie să fim atenți la cantitatea de alimente consumată.
Mitul nr. 4: Ca să slăbim, trebuie să reducem drastic caloriile
Teoria: Cu cât mâncăm mai puțin, cu atât cântărim mai puțin.
Realitatea: Dacă reușești să supraviețuiești cu 1.200 de calorii zilnic, bineînțeles că ajungi să pierzi în greutate, dar acest lucru nu poate ține la nesfârșit. “Din punct de vedere psihologic este foarte dificil să reușești să ții a la long o dietă foarte strictă, pentru că, la un moment dat, ajungi să te simți frustrat și înfometat, ceea ce nu va face decât să te trimită direct la frigider sau la cămară, pentru o nouă înfruptare”, a declarat renumitul psiholog Traci Mann. “Și să nu uităm că organismul uman se descurcă de minune să ne mențină în viață atunci când îl înfometăm și realizează acest lucru făcând rezerve”, a adăugat acesta.
Mitul nr. 5: Tot ce mâncăm seara se depune
Teoria: Consumăm mâncarea ingerată peste zi, în schimb caloriile ingerate după ora 20 nu fac altceva decât să se transforme în grăsime.
Realitatea: Caloriile nu știu cât e ceasul, iar organismul nostru digeră caloriile consumate dimineața, după-amiaza și seara în același mod. Bineînțeles că nu ajută siluetei dacă mâncăm copios și apoi stăm tolăniți pe canapea toată seara, însă, chiar și-n acest caz, rezervele încep să fie consumate a doua zi, când corpul își reia activitatea obișnuită. Greșeala pe care o facem nu ține atât de faptul că mâncăm târziu, ci că atunci alegem gustări nesănătoase, care ne îngrașă. Ca să-ți potolești foamea, alege un măr, o portocală, un ceai, în loc de chips-uri sau batoane de ciocolată.
Mitul nr. 6: Produsele dietetice ne ajută să pierdem în greutate
Teoria: Atât produsele “low-fat” și “low-carb”, cât și preparatele care conțin îndulcitori artificiali ne ajută să slăbim.
Realitatea: Ar fi minunat să fie așa! Din păcate, asemenea sloganuri – create în cadrul unor strategii de marketing bine puse la punct – nu (prea) rostesc adevărul. Și asta pentru că alimentele din comerț care au conținut redus de grăsimi și carbohidrați, adică cele destinate regimurilor de slăbire, nu sunt și lipsite de calorii. Prin urmare nu ne fac să slăbim, iar câteodată chiar ajung să ne rotunjească silueta. Două studii realizate recent au ajuns la concluzia că există o legătură clară între participanții care au băut sucuri dietetice și supraponderabilitate. Cu alte cuvinte, chiar dacă scrie pe etichetă “low-fat” și “low-carb”,acest lucru nu numai că nu garantează pierderea în greutate, ci chiar mai poate adăuga câteva kilograme.
Mitul nr. 7: Doar cu dietă ne menținem la greutatea optimă
Teorie: Dacă urmăm, pentru o perioadă, un plan alimentar bine pus la punct, avem cele mai multe șanse ca surplusul de kilograme să se topească miraculos și să arătăm foarte bine.
Realitate: Pe termen scurt, putem obține rezultatele dorite, însă schimbările temporare nu duc și la menținerea greutății ideale și a aspectului mult dorit. Cu alte cuvinte, e de preferat schimbarea stilului de viață, nu doar modificarea dietei pentru o perioadă, până ajungem la numărul de kilograme dorit. Și asta pentru că, din momentul în care renunțăm la regimul de slăbit, surplusul de greutate pierdut se acumulează din nou.
- Locuitorii Capitalei au primit consultații medicale GRATUITE în stradă
- De ce NU trebuie să consumi lapte degresat? Avertismentul nutriţioniştilor
- #LifeStyle. Zonele din lume unde oamenii au o viaţă lungă. Care este SECRETUL
- #Life Style: Remedii pentru a fi plin de energie pe timp de toamnă
- STUDIU: Luna octombrie este cea mai potrivită pentru a începe o dietă
- E cea mai detestată legumă dar are efecte miraculoase asupra sănătății: 5 motive să mănânci broccoli