SCANDAL în cursa de Formula 1! MOTIVUL pentru care Vettel l-a ameninţat cu bătaia pe Verstappen
Incidente la Marele Premiu al Mexicului! Pilotul scuderiei Ferrari Sebastian Vettel l-a ameninţat cu bătaia pe Max Verstappen de la Red Bull imediat după cursă.
Spiritele s-au încins în timpul competiției. Verstappen a încercat să-l ajute pe colegul său de echipă Daniel Ricciardo să-l depăşească pe Vettel, care în acel moment se afla pe locul trei.
Vettel şi Ricciardo au fost la un pas de accident, iar neamţul a transmis prin radio un mesaj nervos.
Vettel a sosit la finiș al treilea, însă ulterior a fost penalizat cu 10 secunde şi retrogradat pe poziţia a cincea. În urma acestei sancţiuni Ricciardo a urcat pe treapta a treia, iar Verstappen a urcat pe locul patru.
Marele Premiu al Mexicului a fost câştigat de Lewis Hamilton, care a fost urmat de un alt pilot de la Mercedes, Nico Rosberg. După această cursă britanicul s-a apropiat la 19 puncte de colegul său de echipă și liderul clasamentului general, Rosberg.
Următoarea etapă a campionatului mondial de automobilism-viteză Formula 1 va avea loc pe 13 noiembrie, în Brazilia.