Moldovenii care au furat tablouri dintr-un muzeu din Verona au fost condamnaţi la închisoare
Doi dintre cei nouă moldoveni învinuiți de furtul a 17 tablouri dintr-un muzeu din oraşul Verona și-au primit pedeapsa. Ei au fost condamnați ieri de o instanță din Italia.
Cei doi moldoveni au colaborat cu ancheta și au fost condamnați la trei ani și patru luni de închisoare și, respectiv, un an și opt luni de pușcărie.
Alți doi urmează să apară în fața instanței într-o săptămână.
Potrivit presei italiene, ceilalți cinci conaționali vor fi judecați în țara noastră. Procurorii au cerut pedepse cumulate de 33 de ani pentru toți cei 12 oameni implicați în jaf: nouă moldovenii, doi italieni și un român.
Cele 17 tablouri din Muzeul Castelvecchio din Verona, în valoare de 20 de milioane de euro, au fost furate în luna noiembrie a anului 2015.
Atunci, indivizii mascaţi şi înarmaţi au intrat în instituție, cu cagule pe cap și l-au imobilizat pe paznic.
Ulterior, în luna mai a acestui an, pânzele au fost găsite într-o pădure din Ucraina, în apropiere de granița cu Moldova.
Picturile se află, în prezent, într-un muzeu din Kiev, urmând a fi transferate la Verona.
Social
- Poliția confirmă: 10 moldoveni au furat tablouri de preț dintr-un muzeu din Verona
- Moldovenii învinuiți de furtul tablourilor din Italia, scumpi la vorbă! Ce pedeaspă riscă infractorii
- NUMELE moldovenilor implicați în furtul de tablouri dintr-un muzeu din Verona
- Un moldovean, participant la jaful din Verona, a fost eliberat. Ce a povestit la ieșirea din închisoare
- Au fost găsite cele 17 tablouri furate de moldoveni dintr-un muzeu din Italia
- Ucrainenii aşteaptă experţii italieni să confirme originalitatea tablourilor furate de moldoveni