ESA a dezvăluit prima fotografie color în urma impactului modulului Schiaparelli cu suprafața Marte
Agenția Spațială Europeană (ESA) a dezvăluit prima fotografie color în urma impactului modulului Schiaparelli cu suprafața planetei Marte, la 19 octombrie, cu o viteză estimată de peste 300 de km pe oră, conform unui material publicat sâmbătă de engadget.com citat de agerpres.ro.
Sonda americană MRO (Mars Reconnaissance Orbiter) a NASA, aflată pe orbita planetei Marte, a fotografiat zona impactului cu ajutorul instrumentului HiRISE (High Resolution Imaging Science Experiment), fiind prima fotografie color recepționată de ESA după pierderea modulului Schiapareli.
Fotografia arată câteva puncte strălucitoare în imediata apropiere a zonei de impact ceea ce ar putea indica fragmentele modulului desprinse în urma impactului.
De asemenea, fotografia arată că parașuta pentru aterizare a modulului și-a schimbat poziția datorită vânturilor marțiene.
Agenția Spațială Europeană estimează că investigația asupra celor întâmplate va fi definitivată la sfârșitul lunii noiembrie. Cealaltă parte a misiunii EXOMARS, ''Trace Gas Orbiter'', va continua până cel puțin în anul 2022. În ciuda acestui obstacol ESA plănuiește să lanseze o altă misiune spre Marte în 2020, în cooperare cu agenția spațială rusă.
- Un român, acuzat că ar fi compromis succesul unei misiuni spaţiale importante
- Agenția Spațială Europeană alocă 1,4 miliarde de euro pentru Stația Spațială Internațională și ExoMars 2020
- O fotografie ce prezintă mai multe semne și simptome de cancer de sân, VIRALĂ PE FACEBOOK (FOTO)
- Cercetătorii japonezi au reușit să copieze amprentele unei persoane dintr-o fotografie digitală
- IMAGINEA SĂPTĂMÂNII: Cum arată Munţii Stâncoşi, fotografiaţi de pe orbită
- NASA a descoperit încă un indiciu care dovedeşte că pe Marte a existat apă lichidă