Bulgarii își aleg președintele! Pentru prima dată, prezența la vot e OBLIGATORIE prin lege
Bulgarii sunt aşteptaţi duminică să-şi aleagă preşedintele.
Pentru prima dată, bulgarii sunt obligaţi prin lege să meargă la vot, astfel că autorităţile estimează o prezenţă de aproape 70%, faţă de doar 48,66% în octombrie 2014, conform b1.ro.
Bulgarii sunt aşteptaţi duminică să-şi aleagă preşedintele, iar, potrivit estimărilor nici unul dintre candidai nu va obţine mai mult de 50% din sufragii. În această situaţie, câştigătorul va fi decis în turul al doilea, informează agenţia EFE. Ultimele sondaje o dau drept învingătoare pe jurista de 58 de ani, reprezentanta conservatorilor, adică a formaţiunii Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB), cu 25,3 %.
La mică distanţă, însă, se află Rumen Radev, un general candidat independent de orientare pro-rusă, dar susţinut de principalul partid de opoziţie, cu 22,5% din voturi.
Restul candidaților sunt la mare distanță și nu au șanse să ajungă în turul doi.
- Vladimir Voronin, despre alegeri: Nu voi susţine pe nimeni în turul II
- Răsturnare de situație în SUA! Donald Trump a devansat-o pe Hillary Clinton în sondaje
- 100% din procese verbale procesate. CEC anunţă câte persoane au participat la alegeri
- Pavel Filip, mulţumit de modul de organizare a alegerilor de pe 30 octombrie
- Ministrul rus de Externe: SUA şi Rusia TREBUIE să colaboreze
- Milioane de americani au votat anticipat. Cine conduce în cursa pentru prezidențialele, potrivit sondajelor