DETALII despre noul program de finanţare cu FMI. Declaraţiile lui Filip şi Candu (VIDEO)
Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat programul de finanţare pentru ţara noastră. Decizia a fost luată ieri, în cadrul Consiliului de Directori al FMI, cu vot unanim. În acest context, premierul Pavel Filip a venit cu unele detalii privind Acordul cu FMI. Mai mult, prim-ministrul a declarat că transparenţa va fi cuvântul cheie în deblocarea finanţării externe.
"Cea mai importantă veste este că am deblocat finanţările externe. Mulţi au încercat anul acesta să le spună cetăţenilor ca nu va fi posibil, au fost doar atacuri şi speculaţii. Ei au pus la îndoială că vom duce la bun sfârşit foia de parcurs şi Acordul cu FMI. Însă, foia de parcurs este demult îndeplenită, iar astăzi aven şi Acordul cu FMI. Obiectivul principal al programului este de a soluționa, cu mai mult efort, problemele unrgente ce țin de calitatea guvernanței și stabilitatea sectorului bancar. Este angajamentul nostru ferm de a îmbunătăţi semnificativ guvernanţa economică", a precizat şeful Executivului.
Totodată, premierul Pavel Filip a menţionat că accesul cumulativ în cadrul programului este de 129.4 DST, echivalentul a aproximativ 178,7 milioane de dolari sau 75% din cota Republicii Moldova.
"Prima tranşă în sumă de aproape 36 de milioane de dolari va fi oferită Moldovei imediat ce acordul va fi semnat. Suma rămasă va fi introdusă progresiv pe durata programului, în cinci tranșe semi-anuale, în urma evaluărilor cu referire la îndeplinirea programului. Anul 2017 nu va fi unul în care să curgă lapte şi miere, dar poate fi unul istoric pentru dezvoltarea ţării, un an în care facem reforme", a subliniat Pavel Filip.
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că decizia de ieri a FMI este un mesaj de schimbare pentru Republica Moldova.
"E un mesaj de schimbare a imaginii ţării. Moldova se bucură de credibilitate. Decizia de ieri a FMI e un semnal pentru partenerii externi şi investitorii străini. S-a încheiat cu criza de imagine cu care ne-am confruntat, putem trece acum la etapa de dezvolare a ţării. Pentru această perioadă, din februarie pâna acum, puţini au crezut că vom reuşi, mulţi au pus chiar beţe în roarte", a precizat Candu.
Şeful Legislativului a spus că Parlamentul îşi va menţine în continuare şi va acorda tot sprijinul Guvernului.
Pavel Filip a concluzionat menţionând că textul programului va fi făcut public în următoarele zile.
Citeşte şi: Veste bună! FMI a aprobat o finanţare de aproximativ 180 de milioane de dolari pentru Moldova
Economie