PRIMELE FELICITĂRI! Klaus Iohannis, Petru Poroshenco și Vladimir Putin i-au trimis mesaje lui Igor Dodon
Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, l-a felicitat pe Igor Dodon cu victoria obţinută în cadrul scrutinului prezidențial din 13 noiembrie.
Administrația președintelui rus anunță că Putin a subliniat faptul că rezultatele votării demonstrează sprijinul larg al alegătorilor pentru ideile lui Dodon privind stabilitatea socială și economică, dar și pentru construirea unei politici externe echilibrate.
Putin şi-a exprimat dorința pentru un dialog constructiv și, de asemenea, pentru activitatea comună privind dezvoltarea relațiilor moldo-ruse în conformitate cu Acordul de prietenie și colaborare, semnat acum 15 ani.
Liderul de la Kremlin l-a invitat pe Dodon în Rusia și i-a urat succese în activitatea sa de șef al statului.
Și președintele român, Klaus Iohannis a adresat mesaje de felicitare pentru alegerea lui Igor Dodon în funcția de președinte al Republicii Moldova.
Președintele României consideră că este necesar ca noul Preşedinte să îndeplinească cu înţelepciune şi echilibru mandatul său, având în vedere responsabilitatea deosebită care revine acestuia în respectarea întocmai a atribuţiilor constituţionale ale funcţiei de şef al statului.
Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis apreciază faptul că singurul drum care poate oferi prosperitate pe termen lung Republicii Moldova este cel al asigurării stabilității politice interne și al implicării responsabile a tuturor factorilor politici și instituționali în continuarea și consolidarea procesului de reforme destinate modernizării statului și susținerii parcursului european, în beneficiul direct al cetățenilor Republicii Moldova.
De asemenea, Preşedintele României reafirmă, în acest scop şi pe această bază, sprijinul ferm al României pentru traseul european al Republicii Moldova şi evidențiază susținerea României pentru dezvoltarea pe mai departe a Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi pentru continuarea proiectelor de cooperare bilaterale cu Guvernul şi autorităţile locale ale Republicii Moldova, în acord cu așteptările cetățenilor săi.
Guvernul României îşi exprimă speranţa că instituţiile fundamentale din Republica Moldova vor colabora pentru asigurarea stabilităţii politice a ţării, pentru continuarea agendei de reforme şi a procesului de modernizare, menite să suţină parcursul european al ţării.
''Participarea importantă a cetăţenilor Republicii Moldova la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale reflectă, în primul rând, dorinţa acestora de a contribui la consolidarea democratică a ţării. Totodată, prezenţa ridicată la vot întăreşte responsabilitatea decidenţilor politici de a răspunde echilibrat aşteptărilor legitime ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. În urma rezultatelor preliminare şi a concluziilor observatorilor OSCE/ODIHR, Parlamentului European, Adunării Parlamentare a OSCE şi a Consiliului Europei, care au participat la monitorizarea alegerilor, Guvernul României îşi exprimă speranţa că instituţiile fundamentale din Republica Moldova vor colabora pentru asigurarea stabilităţii politice a ţării, pentru continuarea agendei de reforme şi a procesului de modernizare, menite să suţină parcursul european al Republicii Moldova şi să aibă un impact pozitiv asupra vieţii oamenilor'', a transmis Executivul luni prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, Guvernul României rămâne angajat în continuarea relaţiilor speciale cu Republica Moldova, ''în baza afinităţilor istorice şi a rădăcinilor comune şi în temeiul împărtăşirii valorilor democraţiei şi statului de drept''.
Președintele Ucrainei, Petru Poroshenco a declarat într-o conferință de presă ca Igor Dodon este un politician bun și că acțiunile acestuia vor trebui să fie pro-europene.
- ALEGERI MOLDOVA, TURUL II. Cum au votat moldovenii aflaţi în Israel
- Primul lucru pe care l-a făcut Dodon luni dimineaţa, după ce a câştigat alegerile
- ALEGERI MOLDOVA, TURUL II. Cum au votat moldovenii aflaţi în Qatar
- ALEGERI MOLDOVA, TURUL II. Cum au votat moldovenii aflaţi în Ucraina
- ALEGERI MOLDOVA, TURUL II. Cum au votat moldovenii aflaţi în Ungaria
- ALEGERI MOLDOVA, TURUL II. Cum au votat moldovenii aflaţi în Italia