Autoritățile de la Beijing activează la miezul nopții Codul Portocaliu de alertă de poluare
Autoritățile de la Beijing activează miercuri, la miezul nopții, codul portocaliu de alertă ca urmare a nivelului ridicat de poluare, cod care va rămâne în vigoare până duminică în capitala chineză, informează agenția oficială Xinhua citată de EFE.
Codul portocaliu (al doilea pe o scară de patru: roșu, portocaliu, galben și albastru) va fi activat oficial joi la ora locală 00:00 (16:00 GMT miercuri), notează Agerpres.
În prezent Beijingul măsoară un nivel de poluare de peste 165 de micrograme pe metrul cub de particule PM2.5 — cele mai dăunătoare sănătății — cu mult peste cele 25 de micrograme recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Cifra este totuși considerabil mai scăzută decât cea atinsă în 2015, când la Beijing s-au înregistrat între 450 și 666 de micrograme, fără ca autoritățile să depășească codul portocaliu de alertă.
Codul de alertă portocaliu presupune ca activitățile școlare desfășurate în aer liber să fie suspendate, centrele industriale să-și reducă producția, iar lucrările și alte activități din construcție să fie restricționate. Sunt impuse de asemenea limitări traficului și se recomandă populației să nu iasă din casă, mai ales copiilor și persoanelor în vârstă.
În principiu, alerta portocalie se activează de la 200 de micrograme pe metru cub de particule PM2.5 și se trece la codul roșu când nivelul de poluare se menține sau depășește această cifră timp de trei zile consecutiv.
Se estimează ca frontul de poluare să se mențină până duminică, când se așteaptă ca sosirea unui front de aer rece să-l disperseze.