#realIT. Megafonul care te ajută să vorbești în limbi străine. Cum funcţionează şi cât costă (VIDEO)
În fiecare, în diverse colțuri ale mapamondului, se lansează numeroase gadgeturi interesante și inovative, dar nu se compară cu ideea surprinzător de utilă a celor de la Panasonic, notează playtech.ro.
În cea mai mare parte, cu pași repezi, ne orientăm cu toți către un nivel ridicat de globalizare, un termen care nu vine neapărat cu conotații negative. În schimb, se referă la faptul că întreaga planetă tinde a deveni un tot unitar, datorită accesului mult mai facil la informații din fiecare colț al lumii și a faptului că a devenit din ce în mai ușor să călătorim aproape oriunde. Cu alte cuvinte, granițele nu mai sunt ce erau odată.
Singura limitare, dacă o mai putem numi așa, este dată de limbile străine. Chiar și dacă știți foarte bine engleză, o limbă cu care aveți mari șanse să vă descurcați în cea mai mare parte a timpului, s-ar putea să întâmpinați dificultăți majore în majoritatea țărilor asiatice și nu numai.
În Rusia, de exemplu, nici măcar panourile de la intrarea în muzeul național de artă de la Moscova nu are vreun rând în engleză. Totul este în rusă.
Soluția la această problemă, de cele mai multe ori, vine sub forma unui translator foarte bun. În secolul 21, acest rol este îndeplinit de o aplicație de mobil care, de multe ori, s-ar putea chiar să funcționeze și fără internet.
Ce faci însă când vrei, în public, să te adresezi rapid unui public destul de numeros, vorbitor de diferite limbi?
Una dintre soluții ar putea fi noul gadget al celor de la Panasonic. Intitulat Megahonyaku și ilustrat mai jos, acesta este un megafon ce știe să vă traducă propozițiile în engleză, mandarin-chineză și coreeană.
Singura sa limitare este că, momentan, nu poate interpreta decât fraze din japoneză. În schimb, dacă va deveni un produs de succes, are toate șansele să învețe mai multe limbi și să fie mult mai util.
Denumirea Megahonyaku este un joc de cuvinte între megafon și traducere în japoneză. Produsul vine preinstalat cu abilitatea de a traduce aproximativ 300 de fraze, dar se poate actualiza cu ușurință. Are până și un touchscreen care să faciliteze ajustarea parametrilor de funcționare.
Prețul este însă unul destul de prohibitiv, atestând faptul că vorbim de un gadget destinat mai ales corporatiștilor și mediului business – aproximativ 180 de dolari pe lună. Targetul Panasonic pentru acest produs este de aproximativ 10.000 de clienți până la finele lui 2017.