EPUREANU, PE VAL ÎN TURCIA. Istanbul a învins pe teren propriu pe Rizespor
Alexandru Epureanu, căpitanul echipei noastre naţionale de fotbal și componentul clubului Istanbul Başakşehir, este pe val în Campionatul Turciei. Cu fundaşul moldovean integralist, Istanbul a învins pe teren propriu pe Rizespor în etapa a 11-a şi a revenit pe primul loc în clasament.
Gazdele au deschis scorul în minutul 13 prin golul marcat de Jakob Jantscher.
Istanbul Başakşehir a restabilit egalitatea în minutul 35, când Emre Beliozoglu, fostul mijlocaş al lui Atletico Madrid şi Newcastle United, acum în vârstă de 36 de ani, a transformat perfect o lovitură liberă.
Gazdele au obţinut victoria în minutele de prelungire prin autogolul lui Marwane Saadane, deşi iniţial pe lista marcatorilor a fost trecut Alexandru Epureanu.
Istanbul Başakşehir a obținut a patra victorie consecutivă și a revenit în fruntea clasamentului, având 29 de puncte, două în avans faţă de a doua clasată, concitadina Beşiktaş.