Americanii celebrează Ziua Recunoștinței! Cum sărbătoreşte familia lui Barack Obama
Americanii sărbătoresc astăzi Ziua Recunoștinței, dar atmosfera de petrecere se simte încă de ieri. Baloanele pentru marea paradă care va avea loc la New York au fost deja pregătite.
Iar Barack Obama și familia lui au oferit o masă veteranilor de război.
Zeci de curioşi au ieşit pe străzile din New York pentru a vedea cum sunt umflate baloanele pentru Parada de Ziua Recunoștinței.
Organizatorii paradei promit un show de excepție. Acesta va dura trei ore și va fi transmis în direct de mai multe posturi de televiziune.
"În acest an, avem multe suprize pentru public. Dar, pe una dintre ele, v-o pot divulga. Noi am recreat personajul Felix the Cat, care a defilat pentru prima dată în 1927", a comunicat organizatorul John Piper.
De Ziua Recunoștinței, americanii îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce au și fac acţiuni de caritate. Ieri, familia Obama a servit veteranii de război cu curcan umplut. Ei au oferit o cină pentru 405 oameni de la Căminul de bătrâni al Forțelor Armate de la Washington.
Astăzi, americanii se vor întâlni cu cei dragi și vor merge la parade și concerte, organizate cu ocazia Zilei Recunoștinței.
Citeşte şi: Ziua Recunoştinţei, marcată în SUA. Descoperă istoria şi obiceiurile din spatele acestei sărbători