Vitalie Vrabie a avut o întrevedere cu conducătorul Serviciului Vamal Federal al Federației Ruse
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a avut la Moscova o întrevedere cu Vladimir Bulavin, conducătorul Serviciului Vamal Federal al Federației Ruse. Întrevederea s-a desfășurat în cadrul celei de-a XIV-a ședințe a Comisiei interguvernamentale de colaborare economică între Republica Moldova și Federația Rusă, organizată în perioada 28-29 noiembrie.
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiectele privind dezvoltarea și facilitarea comerțului bilateral cu referire la importul în Federația Rusă a producției alcoolice, pomilegumicole și textile din Republica Moldova, crearea și implementarea sistemului electronic de certificare a originii mărfurilor, precum și perfecționarea schimbului de informație prealabilă privind mărfurile și unitățile de transport care traversează frontierele ambelor state.
În acest context, Vitalie Vrabie și Vladimir Bulavin au convenit asupra realizării acțiunilor comune corespunzătoare și organizării în viitorul apropiat a mai multor întrevederi bilaterale pentru discutarea subiectelor actuale din agenda colaborării vamale.
Tot în cadrul reuniunii, conducătorii serviciilor vamale din Republica Moldova și Federația Rusă au semnat Planul de interacțiune în domeniul antifraudă pentru anii 2017-2020, menit să asigure intensificarea cooperării Părților în vederea prevenirii și combaterii fraudelor vamale.
Subiectele abordate și înțelegerile convenite au fost reflectate în Procesul-verbal al ședinței Comisiei interguvernamentale și Planul de acțiuni privind dezvoltarea relațiilor moldo-ruse comercial-economice pentru anii 2016-2017, precum și în Procesul-verbal al întrevederii bilaterale.
Vitalie Vrabie și Vladimir Bulavin și-au exprimat convingerea referitor la implementarea eficientă a înțelegerilor convenite în domeniul vamal în scopul dezvoltării în continuare a comerțului dintre Republica Moldova și Federația Rusă.