Ministerul Educaţiei pregăteşte REFORME RADICALE pentru şcolile din ţară! Nu toţi profesorii sunt de acord
Un singur director pentru mai multe școli și salarii pentru profesori calculate în funcție de performanțe. Sunt două dintre soluțiile pentru problemele din învățământ pe care le propune Ministerului Educației un grup de experți din Estonia. Potrivit lor, o astfel de măsură ar reduce din cheltuiali și ar spori eficiența angajaților.
Deși admit că sunt necesare schimbări, unii directori de școală spun că le-ar fi greu să renunțe la instituția pe care o conduc.
„Fiecare dintre noi ține la instituție ca la un patrimoniu și legătura fiecărui director, oarecum este directă cu instituția căreia i-a lansat un concept, o viziune, îi cunoaște foarte bine misiunea”, a precizat Daniela Vacarciuc, directoarea liceului „Vasile Alecsandri”
Experții estonieni consideră că un singur manager ar putea gestiona câteva instituții, care au împreună până la 3.500 de elevi. Directorii nu sunt însă de acord cu ei.
„Noi și așa, ce credeți, că eu cunosc pe fiecare pe nume, prenume? Asta tot nu e normal. O școală normală este de până la 800 de copii”, a spus Nelly Berezovschi, directoarea Liceului „Mihai Viteazul”.
Recomandările mai prevăd faptul ca profesorii care au atins o anumită performanță să poată preda în diferite instituții.
„Noi le transmitem propria viziune asupra vieții. Cunoașterea altor profesori ar însemna lărgirea orizontului, în care sunt invitați de percepția acelui profesor”, a afirmat Natalia Revencu, profesoară de limba și literatura română.
"Aș fi de acord să merg în sate, în unele centre raionale să țin lecții”, a mărturisit Maria Buruiană, profesoară de clasele primare.
Experții au mai propus ca profesorii să fie salarizați în funcție de performanțe și nu neapărat în baza numărului de ore predate sau vechimii în muncă. Responsabilii din învățământ consideră însă reformele propuse sunt prea radicale.
„Dacă vrem schimbarea acestui sistem de salarizare, desigur el presupune și niște schimbări la nivel de sistem, dar nu ne-am așteptat chiar la așa schimbări radicale. Nu putem să ne permitem acum încă o reformă de așa nivel, dar tot ce ne propun în acest raport o să fie pus în discuție în grupuri de lucru”, a declart viceministrul Educației, Elena Cernei.
După dezbaterile publice, experții vor veni cu un raport final, iar recomandările vor fi implementate sub formă de proiecte-pilot în unele instituții de învățământ.