Rătăcitor în lumea muzicii. Aici şi-a găsit prima şi cea mai statornică dragoste, pe care nu a trădat-o niciodată. Aici şi-a găsit mereu refugiu pentru sufletul împărţit între dorul de casa numită Moldova şi viaţa în casa numită Rusia. Despre cele două case, despre muzică şi despre puterea de a-ţi împleti harul cu munca şi visul am vorbit cu maestrul Eugen Doga în apartamentul său din Moscova, înconjuraţi de tăcerea florilor.

De fapt, este ceva mai mult. Iar Eugen Doga o ştie de când, student fiind, o paralizie temporară a mâinii stângi nu l-a mai lăsat să cânte la violoncel. În cele din urmă, şi-a recuperat mobilitatea mâinii, dar nu suficient pentru performanţele instrumentale pe care le aşteptau specialiştii de la tânărul Doga. Aşa că s-a concentrat asupra compoziţiei. Şi a făcut performanţă aici.

Şi a făcut-o atât de bine încât numai Dumnezeu ştie exact în sufletele câtor oameni din toată lumea a ajuns muzica lui Eugen Doga.

Acum, maestrul se gândeşte cum ar fi dacă moldovenii şi-ar concentra talentele şi puterea de muncă.

Dincolo de regretul constant că Moldova încă nu-i găseşte locul cuvenit în istoria de zi cu zi, maestrul Doga zâmbeşte şi continuă să cânte. De ce? Ne-a explicat domnia sa: "Consecvenţa asta, să nu dai înapoi, cum dai înapoi, cum te întorci iarăşi… pierzi, tai ceva o hrincă din pâinea care se cheamă viaţă".