Ţara în care NU AI VOIE SĂ FUMEZI în propria locuinţă
Curtea Supremă din Austria i-a interzis unui bărbat să mai fumeze pe balcon sau cu ferestrele deschise, în propria locuință, în timpul orelor de odihnă, scrie romaniatv.net.
Decizia Curţii a fost luată împotriva unui bărbat din Viena, acesta trebuind să se supună regulii în următoarele intervale orare: 8am - 10am, 12pm - 3pm şi 6pm - 8pm, în perioada 1 mai-31 octombrie; 8am - 9am, 1pm - 2pm, şi 7pm - 8pm, în perioada 1 noiembrie - 30 aprilie.
De asemenea, el nu va mai avea voie să fumeze noaptea, între orele 10pm - 6 am, interdicţie valabilă tot anul.
Justiţia a fost sesizată de un profesor universitar, care s-a plâns de mirosul de tutun care vine de la apartamentul de la un etaj inferior, în special în timpul nopții.
Potrivit mărturiilor depuse în instanță, acesta s-a plâns că vecinul lui obișnuia să fumeze trabuc pe balcon sau cu geamul deschis după miezul nopții, lucru extrem de deranjant mai ales pe timpul verii.
Astfel, magistrații au descis ca vecinului să-i fie interzis fumatul cu geamul deschis, în propria locuință.
Decizia instanței ar putea avea consecințe extrem de importante pentru fumătorii din Austria, în condiţiile în care legislaţia anti-tutun este însă destul de permisivă în această ţară, fumatul în baruri şi restaurante urmând să fie interzis aici abia din luna mai 2018.
- STUDIU: Ce se va întâmpla dacă va scădea nivelul de nicotină din țigări
- Medicii vor fi concediaţi, dacă nu renunţă la ţigări! Ţara în care va fi adoptată această lege anti-fumat
- STUDIU ÎNGRIJORĂTOR: Ce se întâmplă în corpul tău dacă fumezi un pachet de ţigări pe zi
- STUDIU: Până la 40% dintre cazurile de cancer diagnosticate în SUA sunt legate de fumat
- Legea antitutun, încălcată: Mii de oameni au fost amendaţi pentru fumat în spaţiul public
- ATENŢIE, IMAGINI ŞOCANTE! 16 cele mai brutale reclame anti-fumat (FOTO)