Membrii Partidului Comunist Chinez, TORTURAȚI în numele anticorupției. Cel puțin 11 persoane AU MURIT
Partidul Comunist Chinez (PCC) îi supune pe unii dintre membrii săi acuzați de corupție la "tortură", printr-un sistem "violent și ilegal", a denunțat marți organizația internațională de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch, transmite AFP, citat de Agerpres.
De la venirea sa la putere la sfârșitul lui 2012, președintele chinez Xi Jinping supervizează o amplă campanie anticorupție.
Cele 88 de milioane de membri ai PCC pot, în acest cadru, să fie supuși unei proceduri disciplinare interne (numită "shuanggui"), deconectată de la orice control judiciar.
Conform agenției Xinhua, peste un milion de membri ai partidului unic au primit deja diverse sancțiuni în cadrul acestei campanii, suspectată de asemenea că îi servește președintelui Xi pentru a-și elimina opozanții politici, scrie France Presse.
Suspecții pot fi închiși în locuri secrete până "mărturisesc", înainte ca dosarul lor să fie predat justiției, unde rata de condamnare este oficial de 99,92%.
"Președintele Xi și-a bazat campania anticorupție pe un sistem de detenție violent și ilegal", denunță Sophie Richardson, directoare pentru China a Human Rights Watch (HRW), ONG cu sediul la New York.
Organizația a analizat sentințe și articole de presă și a efectuat interviuri cu foști deținuți și cu familiile lor pentru a redacta un raport, publicat marți. Documentul oferă exemple de tortură la care au fost supuși suspecții: privare de somn, de apă sau de hrană, lovituri, obligația de a sta în poziții inconfortabile sau amenințări asupra familiei.
"Am fost obligat să îmi inventez fapte ilegale. Dacă nu, mă loveau", spune unul dintre foștii deținuți citat în raport.
Un altul detaliază cum a fost constrâns să stea în picioare sau așezat timp de intervale de 12 ore fără a putea să își schimbe poziția. "Picioarele se umflau, fundul amorțea, începea să curgă puroi", adaugă el.
Un avocat din Beiijing spune cum clientul său nu era lăsat să doarmă decât o oră pe zi, petrecându-și restul timpului obligat să țină în echilibru o carte pe cap. După opt zile, "el a recunoscut tot ce i se cerea să recunoască", subliniază avocatul.
Media chineze au relatat despre moartea a cel puțin 11 persoane în cadrul acestor detenții, conform HRW. În majoritatea cazurilor, autoritățile au prezentat aceste decese ca sinucideri, notează organizația.
Aceste practici "nu doar că prejudiciază sistemul judiciar chinez. Dar îl aruncă în derizoriu", spune Sophie Richardson.