Criza de lemne, creată de Moldsilva. Inginerul şef al agenţiei: "Unii şi-au făcut din asta business"
Agenția Moldsilva ar fi creat artificial o criză de lemne de foc, pentru a putea majora prețurile. Cel puțin asta reiese dintr-un ordin emis de Ministerul Mediului, care obligă întreprinderile silvice să vândă cel puțin 70 la sută din lemnul disponibil consumatorilor casnici și instituțiilor publice, precum grădinițele, școlile și spitalele.
Potrivit ministrului Mediului, Valeriu Munteanu, întreprinderile silvice întocmeau contracte cu mai mulţi agenţi economici care cumpărau anticipat cantităţi considerabile de lemn de foc.
"După care când cetăţeanul vine să cumpere lemn, i se spune că nu este. A intrat deja în vigoare şi de astăzi înainte zi de zi până la sfârşitul perioadei rece vor trebui să raporteze către noi şi să publice pe site-ul Moldsilva dar şi a Inspectoratului Ecologic de Stat, toate stocurile", a declarat ministrul Mediului, Valeriu Munteanu.
Inginerul şef al Agenţiei "Moldsilva" explică lipsa lemnului prin faptul că s-au diminuat tăierile de pădure, deși recunoaște că unii speculează pe seama acestei crize.
"Da, sunt o parte de oameni care şi-au făcut din asta business. Dar este un procent foarte mic", a declarat inginerul şef de la Agenţia "Moldsilva", Alexei Palancean.
În timp ce întreprinderile silvice spun că nu mai au lemne, în pieţe rezervele par nelimitate. Adevărul este că aici și prețurile sunt pe măsură:
" - Сât este un metru ster de lemn? -850 de lei. - E cam scump. - La sezon e normal.-L umea cumpără? -Care nu a cumpărat de vară, acum merge."
" -700 de lei. - Mai mult cumpără de la ţară. De exemplu o bătrânică trebuie să-l dezghece, în schimb vine aici şi îl cumpără gata, a grămădit banii şi a cumpărat."
Unii oameni au învățat lecția și se aprovizionează cu lemne din timp:
"M-am obişnuit, primăvara cumpărăm lemne pentru iarnă. Mai uşor le găsesc şi acum preţul este mai mare şi este frig afară ca să le tai."
Pentru acest sezon au fost tăiate peste 500.000 de metri ster de lemn.
Social