VESTE BUNĂ. Cu cât ar putea fi majorată indemnizația unică la nașterea copilului
Indemnizația unică la nașterea copilului ar putea fi majorată cu 2.200 de lei și să ajungă la 5.300 de lei. Un proiect de lege în acest sens, propus de ministerul Muncii, va fi discutat, astăzi, la Guvern. Potrivit documentului, această sumă este egală cu valoarea coșului minim necesar la nașterea micuțului, stabilit de Academia de Științe a Moldovei.
Suma conține cheltuieli pentru: pătuc, hăinuțe, plapumă, sticluțe, suzete și produse de igienă, necesare nou-născuților. Pentru această majorare sunt necesare peste 90 de milioane de lei.
De asemenea, proiectul propune introducerea unor noi plăți sociale. Este vorba despre indemnizația lunară pentru creșterea până la trei ani a gemenilor sau mai multor copii, născuți dintr-o singura sarcină. Aceasta va constitui 270 de lei. În aceste scopuri vor fi alocate peste trei milioane de lei.
Potrivit statisticelor oficiale, anul trecut, în Moldova s-au născut aproape 40 de mii de copii.
- Alocaţiile copiilor ar putea fi mărite în 2016. Guvernul va acorda mai mulţi bani şi pensionarilor
- VESTE BUNĂ pentru părinţii din Moldova cu cetăţenie română! Ce se va întâmpla de la 1 IULIE
- GROAZNIC: Un musulman a ÎMPUŞCAT doctorul care a asistat la naşterea copilului său. MOTIVUL
- APROBAT! Pensiile şi alocaţiile pentru îngrijirea copilului, mai MARI în acest an
- VESTE BUNĂ! A fost VOTAT proiectul privind majorarea pensiilor şi alocaţiilor
- Aprobat de Guvern! Bărbații care au optat pentru concediu paternal își vor primi indemnizațiile