Alina Radu acuză Poşta Moldovei că opreşte bani din pensiile oamenilor pentru ziare. REACŢIA instituţiei
Fals tirajat de către directorul de la "Ziarul de Gardă", Alina Radu. Aceasta afirmă că bătrânilor din Ştefan Vodă le sunt opriţi la poştă câte cinci lei din pensie pentru abonarea la ziare. Responsabilii de la Poşta Moldovei afirmă că au făcut verificări, iar astfel de cazuri nu au fost confirmate nici în oficiile din raionul Ştefan Vodă, nici în alte raioane.
Directorul de la Ziarul de Gardă a scris pe o reţea de socializare că bătrânilor din Ştefan Vodă li se oprește din pensii câte cinci lei, iar oamenii nu pot decide pentru ce ziar să opteze, acest lucru fiind lăsat la discreţia oficiului poştal.
Alina Radu nu a prezentat nicio probă, dar a încheiat postarea cu un îndemn de abonare la ziarul pe care îl conduce.
Reprezentanţii de la "Poşta Moldovei" spun că s-au autosesizat în legătură cu acest caz și au făcut verificări.
"La moment acest caz nu a fost confirmat. Noi am solicitat această informaţie despre satul în care a fost, de unde parvine această informaţie pentru a putea investiga acest caz şi la moment nu avem nici un răspuns. Domnişoara a spus că revine cu mai multă informaţie când o să o aibă", a declarat şefa serviciului de presă al "Poștei Moldovei", Elena Ganciucova.
Iar directorul Centrului de Poștă din Ştefan Vodă, Anatolie Caliman, susţine că postarea Alinei Radu fie este o glumă de prost gust, fie - o minciună intenţionată.
"Ieri s-a făcut legătura cu toate oficiile poştale şi cu toate primăriile din raion. Nu s-a confirmat nici un fapt. Nu este aşa ziar de 5 lei.S-au verificat toate oficiile poştale. 28 de oficii poştale", a declarat directorul Centrului de Poştă Ștefan Vodă, Anatolie Caliman.
Contactată telefonic, jurnalista Alina Radu spune că "Poşta Moldovei" minte, deşi nu a prezentat, deocamdată, probe care să-i confirme acuzaţiile.
"Care "Poşta Moldovei" neagă dacă ea nu ştie din ce sat, dar de fapt e dreptul ei să nege. Oamenii dintr-un sat anume s-au plâns de acest lucru. Acolo nu e scris în ce sat. Mi-a scris o tânără pe Facebook şi a zis că ea ar fi de la Poşta Moldovei. I-am spus că luni îi dăm mai multe detalii", a spus Alina Radu.
- Strategia Hackerilor: Cum au folosit știrea falsă privind moartea lui Brad Pitt
- CEC a publicat DOVADA că buletinele de vot sunt încă sigilate în saci (VIDEO)
- Polonia vrea să creeze o Gardă Națională pentru a se proteja de o eventuală incursiune a Rusiei
- Mai puţine cozi! La Ciocana a fost deschis un nou oficiu poştal. Ce spun oamenii şi angajaţii
- Partidul "Şor", gata de ALEGERI PARLAMENTARE. Declaraţia purtătoarei de cuvânt a primarului de Orhei
- Nu vei mai sta la coadă! Poşta Moldovei a deschis un nou terminal pentru livrarea coletelor