APROBAT de Guvern! Cum vor fi protejate angajatele însărcinate şi cele cu copii mici
Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, cerințele minime de securitate și sănătate în muncă pentru protecția lucrătoarelor însărcinate, care au născut de curând sau care alăptează.
Potrivit proiectului, angajatorii vor evalua orice risc pentru securitatea sau sănătatea salariatelor și posibilele efectele negative asupra sarcinii sau alăptării şi vor lua măsurile necesare pentru înlăturarea acestora.
Astfel, salariatele nu vor putea fi obligate să desfăşoare activităţi ce pot prezenta un risc specific de expunere la agenţi chimici, radiații, fiind excluse totodată condițiile nocive de muncă, inclusiv serviciile de noapte, expunerea la limite extreme de temperatură, oboseală mintală şi fizică.
Totodată, în cazul depistării unor condiții nefavorabile pentru desfășurarea activității, angajatorul va dispune modificarea temporară a condițiilor şi a programului de lucru, schimbarea locului de muncă, precum şi scutirea de îndeplinirea obligațiilor pentru întreaga perioadă necesară protecției securității şi sănătății angajatelor din categoria respectivă.
De asemenea, angajatorii vor asigura informarea, prin intermediul unor instruiri, a salariatelor gravide, a celor care au născut de curând sau care alăptează, privind riscurile profesionale la care se expun.
Hotărârea de Guvern va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017.