Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova încă 13 milioane de euro. Unde vor fi investiţi banii
Guvernul a aprobat, astăzi, semnarea a două acorduri cu Uniunea Europeană privind finanţarea proiectelor de dezvoltare a capacităţilor societăţii civile şi ale autorităţilor publice din Republica Moldova, în valoare totală de 13 milioane de euro.
Astfel, Executivul a aprobat semnarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, care prevede acordarea unui grant în valoare de opt milioane de euro pentru dezvoltarea şi consolidarea capacităţilor societăţii civile din ţara noastră. Acordul are ca scop dezvoltarea societăţii civile şi sporirea capacităţilor necesare pentru a asigura o participare activă a ONG-urilor în procesul de luare a deciziilor şi de elaborare a politicilor, precum şi în implementarea proceselor de asociere RM-UE. Prin urmare, asociaţiile obşteşti vor putea depune spre finanţare proiecte ce se încadrează în unul din domeniile strategice, şi anume: buna guvernanţă, dezvoltare economică şi socială, coeziune socială prin îmbunătăţirea sistemului de furnizare a serviciilor sociale. Proiectul va fi implementat de Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.
Cea de-a doua hotărâre, aprobată în acest context, prevede semnarea Acordului de finanţare dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, privind acordarea unui grant în sumă de cinci milioane de euro pentru dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale Guvernului şi ale altor instituţii de stat în procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE.
În acest caz, resursele financiare vor fi alocate inclusiv pentru realizarea proiectelor de programul Twinning, un mecanism prin care administraţiile din statele candidate la aderare conlucrează cu omologii lor din ţările UE pentru aplicarea unor proiecte clar definite de transpunere, implementare şi urmărire a aplicării acquis-ului comunitar în domeniile lor de competenţă.
Acordul vizează, de asemenea, consolidarea capacităţilor instituţionale şi efectuarea achiziţiilor publice în cinci domenii prioritare: mediu, justiţie, energie, transporturi şi educaţie. Implementarea proiectului respectiv va fi coordonată de Cancelaria de Stat.
Social
- Pavel Filip: Partenerii noştri de dezvoltare au recăpătat încrederea în Republica Moldova
- Republica Moldova va coopera cu Oficiul European de Luptă Antifraudă
- Noi proiecte finanţate de Uniunea Europeană în Republica Moldova
- Când ar putea fi semnat acordul de finanţare pentru construcţia până la Chişinău a gazoductului Iaşi-Ungheni
- Ministrul de Externe s-a întâlnit cu preşedintele Serbiei Tomislav Nikolic. Subiectele abordate
- BEI va acorda Republicii Moldova suport financiar pentru construcţia gazoductului Ungheni - Chişinău