Aventura nocturnă a unui moldovean din Italia: A sărit prin geam pentru a scăpa de carabinieri! Ce a urmat
Un moldovean, de 49 de ani, a fost reținut de carabinierii italieni în localitatea Villa Faraldi, provincia Imperia, pentru pătrundere forțată într-o locuință străină și tentativă de furt.
În apropiere de casa respectivă, oamenii legii au identificat un microbuz suspect, în care erau deja încărcate mai multe bunuri, printre care un televizor și un șemineu.
Potrivit carabinierilor, la furt au participat cel puțin două persoane, unul dintre suspecți însă a reușit să scape.
Conaționalul nostru a fost mai puțin norocos. Când a văzut că militarii se apropie de casă, a sărit prin fereastră, frângându-și piciorul. Ulterior moldoveanul a încercat să se ascundă după un arbust dar fără succes.
Incidentul s-a produs în noaptea de 12 decembrie, dar a fost dat publicității abia astăzi.
Acum oamenii legii încearcă să stabilească identitatea celui de-al doilea suspect, scrie imperiapost.it.
Social
- Moldovenii care au furat tablouri dintr-un muzeu din Verona au fost condamnaţi la închisoare
- TRAGIC! Un moldovean, stabilit cu traiul în Italia, a murit într-un accident rutier (FOTO)
- A ieșit cu prietenii, dar a ajuns la închisoare. Ce nereguli au găsit la un moldovean carabinierii din Monza
- Un moldovean, reținut în Italia. Ce secret uluitor a ascuns timp de 8 ani de zile
- A ieşit să se plimbe prin oraş, dar a ajuns după gratii. Secretul unui moldovean reţinut în Italia
- Un moldovean, încătuşat lângă gara din Piacenza! Care este MOTIVUL reţinerii