ŢSKA Moscova pe primul loc în clasamentul Euroligii de Baschet. ”Militarii” au învins Barcelona cu 92-76
În Euroliga de baschet s-au jucat ultimele partide ale etapei a 12-a. ŢSKA Moscova şi-a consolidat primul loc după ce a obţinut a 11-a victorie. ”Militarii” au dispus pe teren propriu de Barcelona cu 92-76.
Gazdele au început mai bine şi au ajuns până la 14 puncte avans în primul sfert al partidei. Gruparea spaniolă a reuşit însă un ”come-back” spectaculos și aproape că a anulat handicapul până la pauza mare, la care s-a intrat cu 44-42 pentru gazde.
În sfertul trei, oaspeţii au reuşit chiar să preia conducerea graţie aruncării de trei puncte a lui Koponen, dar ȚSKA s-a dus la 6 puncte distanță. În ultima repriză, moscoviții au dominat copios pe fundalul ratărilor baschetbaliștilor catalani şi s-au impus în final cu 92-76.
Cory Higgins de la ȚSKA a reuşit 23 de puncte, în timp ce de la oaspeți cel mai prolific a fost Victor Claver, cu 17.
Într-un alt meci, Panathinaikos Atena a reuşit a treia victorie consecutivă pe teren propriu. Formaţia elenă a câștigat destul de clar meciul principial cu Fenerbahce Istanbul, finalista sezonului trecut, scor 81-70.
Cu 16 puncte, 11 pase decisive şi opt recuperări, Nick Calathes de la Panathinaikos a fost MVP-ul partidei.
După 12 runde disputate, ȚSKA conduce clasamentul cu 11 victorii, urmată la 3 victorii distanță de nu mai puțin de 4 echipe: Real Madrid, Olimpiacos Pireu, Fenerbahce şi Baskonia din Victoria-Gasteiz.
- Spectacol în Euroliga de baschet. Barcelona a învins echipa Zalgiris Vilnius
- ŢSKA Moscova la primul eşec în Euroliga de Baschet. Ruşii au cedat în faţa turcilor de la Daruşşafaka Doguş
- MECIURI SENZAŢIONALE în Euroliga de baschet! Olympiacos Pireu a dat lovitura ÎN ULTIMUL MINUT
- ŢSKA Moscova a câştigat partida cu Baskonia Vitoria-Gasteiz
- Euroliga de baschet: Fenerbahce Istanbul a învins-o pe Real Madrid
- Meci tensionat, dar spectaculos la Istanbul. Olympiacos Pireu se apropie de lideri